Ministrul Culturii, agresat verbal de protestatarii anti-cianuri. Mașina oficială a fost vandalizată

Daniel Barbu, ministrul Culturii, a fost agresat verbal și a fost huiduit în această seară în centrul Capitalei, în fața unui club din Centrul Vechi, de către un grup de protestari faţă de exploatarea cu cianuri. În plus, mașina sa a fost avariată.

 

Irina Drăgan, purtător de cuvânt Jandarmeria Română, a precizat pentru Digi24 că ministrul nu a fost în pericol în niciun moment.

 

„Mașina ministrului a fost blocată, Jandarmeria a fost solicitată să intervină în sprijinul colegilor de la Poliție pentru deblocarea mașinii ministrului. Din păcate, luneta mașinii a fost spartă. Jandarmii au intervenit pentru deblocarea mașinii. Ministrul a putut să plece de la fața locului la volanul mașinii sale”, a declarat Irina Drăgan, purtător de cuvânt Jandarmeria Română.

 

Trei persoane au fost reținute în urma acestui incident și au fost duse la Poliție pentru stabilirea identității acestora.

 

Daniel Barbu se afla la o conferință culturală în clubul unde a avut loc incidentul. În timpul dezbaterii, câțiva protestatari au aruncat cu bancnote tipărite în fața lui și au fluturat o punguță cu bani.

 

Timp de jumătate de oră ministrul nu a putut părăsi strada din fața clubului. La un moment dat luneta autoturismului a fost spartă.

Ministrul a ieșit pentru puțin timp din mașină și a discutat cu câțiva protestatari. Aceștia i-au lipit pe mașină abțibilduri cu mesajul „Uniți, salvăm Roșia Montană”.

 

Jandarmeria a intervenit în forță pentru a face loc mașinii ministeriale să părăsească zona. Mai multe persoane au scandat „Fără violență”.

 

Protestatarii îi ministrului să își dea demisia. Premierul Victor Ponta a catalogat acest incident ca fiind „inacceptabil” și a cerut identificarea și sancționarea persoanelor care l-au agresat pe ministrul Culturii. Premierul a apreciat şi că, în lipsa unor măsuri, ţara poate fi cuprinsă de anarhie.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here