”Astăzi, pot să vă spun că am făcut progrese”, a dat asigurări ministrul de Interne maltez Carmelo Abela, a cărui ţară deţine începând din ianuarie preşedinţia semestrială a Consiliului UE, instanţa din care fac parte statele membre.
Sarcina de a găsi un compromis în cele şase luni de preşedinţie a fost încredinţată micului arhipelag situat în centrul Mării Mediterane, care a redevenit principala rută a migraţiei către Europa după ce Acordul UE-Turcia a scăzut presiunea la Marea Egee.
Însă ministrul maltez s-a mulţumit joi să centreze termenii dezbaterii asupra ”solidatităţii” de care trebuie să dea dovadă europenii pentru a împărţi povara migraţiei, lăsând pentru mai târziu propuneri concrete în vederea reformării regulamentelor de la Dublin.
Aceste reguli, care stabilesc care ţară membră UE este responsabilă de soluţionarea unei cereri de azil, impun, recunoaşte toată lumea, o povară mult prea mare Italiei şi Greciei.
”Putem şi trebuie să ajungem la un compromis”, a insistat ministrul german de Interne Thomas de Maiziere într-o conferinţă de presă comună cu omologul său francez Bruno Le Roux.
Potrivit lui de Maziere, acest compromis ar fi început să se contureze în jurul noilor reglementări ”în trei faze”. Într-o situaţie ”normală” a migraţiei, regulile actuale ar rămâne neschimbate per ansamblu, continuând să încredinţeze ţării de intrare responsabilitatea soluţionării unei cereri de azil.
Însă, dacă ”numărul de refugiaţi depăşeşte un anumit prag, va fi necesar alt sistem”, cu un ”mecanism de solidaritate” între statele membre. Şi ar urma, în fine, o ”a treia fază, în cazul unui aflux cu adevărat masiv”, care include posibilitatea trimiterii migranţilor către ”locuri sigure în afara UE”.
”NERESPINGERE”
”Suntem cu toţii de acord asupra acestei idei cu privire la trei faze, dar rămâne ca detaliile să fie definite”, a nuanţat comisarul european însărcinat cu Migraţiile, Dimitris Avramopoulos. „Vom respecta mereu dreptul internaţional şi principiul neexpulzării”, a insistat el.
Însă statele membre nu au deznodat încă principalul blocaj al reformei de la Dublin, şi anume principiul unei repartizări a refugiaţilor în toată Uniunea Europeană de la punctul prin care aceştia sosesc în Europa, care va interveni din ”a doua fază” evocată de de Maiziere, cu scopul de a uşura situaţia statelor din prima linie.
Aceasta este ideea planului de mutare adoptat de UE în septembrie 2015, prin cote de repartizare în Uniune a 160.000 de refugiaţi, din Grecia şi Italia. Acest plan contestat a permis repartizarea, până în prezent, a doar 11.000 de persoane şi se încheie în septembrie, de unde urgenţa unor noi reguli care să fie acceptate de toate statele Uniunii.
Însă ţări ca Ungaria şi Slovacia continuă să respingă principiul găzduirii de refugiaţi pe teritoriile lor şi propun alte căi de traducere a ”solidarităţii” europene, şi anume contribuţii financiare.
Altele, ca Franţa şi Germania, continuă să considere că nicio ţară nu poate să se exonereze total de la primirea unui minimum de refugiaţi.
”În situaţie de criză, fiecare trebuie să-şi asume partea”, a declarat ministrul francez de Interne Bruno Le Roux.
Reuniunea de la Valletta a avut loc pe fondul unor îngrijorări tot mai mari ale europenilor în faţa afluxului de migranţi prin partea centrală a Mării Mediterane – în proporţie de 90% prin Libia -, care a atins un nou nivel-record în 2016 şi nu pare să dea semne de slăbire.
Un pic peste jumătate din cei peste 180.000 de migranţi africani care au venit pe coastele Italiei anul trecut au depus o cerere de azil, potrivit Comisiei.
Însă cei mai mulţi dintre ei nu sunt eligibili, în principiu, să primească statutul de refugiat, potrivit criteriilor ţărilor europene, care îi consideră cel mai adesea migranţi economici fără acte care pot fi trimişi înapoi.
Ei nu sunt, aşadar, în mare parte, vizaţi de repartizarea avută în vedere în reforma regulamentelor de la Dublin.
