Mihai Eminescu şi opera pornografică. Obsedat de femei, geniul din Botoşani îşi refula cele mai bolnave dorinţe în poezii deocheate: iubea carnal, crâncen, total

Opera pornografică a lui Eminescu. Scrierile pornografice au fost pentru Mihai Eminescu o descătuşare literară a pasiunilor sale carnale. Contemporanii poetului spun că acesta iubea cu pasiune femeile, însă şi într-un mod concret fizic, nu ideatic ca mulţi poeţi ai generaţiei romantice.

 Opera lui Mihai Eminescu, de la poeziile romantice, filosofice, sociale până la creaţiile stelare şi culegerile populare, este considerată de criticii şi de specialiştii istoriei literaturii drept genială şi unică în Europa. ”Dar nu e vorba de operele lui Eminescu, de cultura lui, de proiectele lui, de variantele lui, de comorile plutonice reţinute sau sistemele de filozofie posibile, e vorba de tot; de spectacolul acesta extraordinar pe care ţi-l dă o conştiinţă de cultură deschisă către tot”, spunea Constantin Noica despre moştenirea literară lăsată de Eminescu.

 Cu toate acestea, printre ”îngerii blonzi”, ”venerele şi madonele” triste, ”luceferi” sau ”Epigoni”, în opera lui Eminescu s-au strecurat şi versurile pornografice, poezia carnală, sexuală, pe alocuri de o masculinitate neruşinată. Dacă Creangă este un deschizător de drumuri al literaturii pornografice în proză, Eminescu este considerat un pionier al pornografiei în poezie.

 La fel ca şi bunul său prieten, Eminescu, a scris cu limbaj licenţios, descriind sugestiv actul sexual sau jocuri carnale cu un limbaj explicit, preluate, culmea, tot din cultura populară. Practic, poeziile ”orgiastice” ale lui Eminescu sunt tot o parte a ceea ce a creat şi gândit poporul român pornografic, fără a fi aşternut pe hârtie. Felul complet de a reda sufletul şi simţămintele româneşti, de la idei filosofice la ”măscări populare”, l-au făcut, de altfel, pe Iorga să spună despre Eminescu că este ”expresia integrală a sufletului românesc…, cea mai vastă sinteză făcută de vreun suflet de român”.

 Opera pornografică a lui Eminescu: ”Şezi călare…”

 Practic opera pornografică a lui Eminescu se reduce la zece poezii scrise în perioada 1871-1882. Adică de la vârsta de 21 de ani la 32 de ani. Poeziile au titlurile sugestive: ”Ia te dă”, ”Cum mă trece”, ”Alei puică”, ” Măi jupân funaragiu”, ”Ah, cum nu-i aicea nime”,”Pune capul…”, ”Se miră..”, ”Vin la neica”, ”Şezi călare…”, ”Culegere de irmoase”. Titlurile sunt scurte, la fel ca şi majoritatea poeziilor. În conţinut se referă la iubirea carnală dintre bărbat şi femeie, folosind expresii şi limbajul popular: ”Şezi călare drept în dop / Şi să mergem în galop / Ohohoi, cum salt cu gust / Şi te zvârl din p..ă-n sus / Şi te prind în p..ă iar / Dulce fată ca un dar.” ( poezia ”Şezi călare”, scrisă cândva în perioada 1880-1882).

 George Pruteanu, cunoscutul filolog român, spunea în 2004, într-un articol intitulat ”Textele licenţioas-pornografice ale lui Eminescu: natură şi cultură”, că aceste poezii pornografice au valoare stilistică mică, dar cu o valoare psihologică, o refulare literară a poetului:

”Valoarea lor reală este cea psihologică. Pornografia n-a fost pentru Eminescu un teritoriu de performanţă, de sfidare a convenienţelor spre impunerea altora, mai largi. In această privinţă, poetul a fost un înţelept conformist (cu excepţiile involuntare, datorate geniului său). Paginile fără perdea sunt, mai curînd, un violon d’Ingres, dacă nu un sac de box, un tranchilizant. Fireşte că „subsolul” marelui poet nu e la fel de somptuos cum e superbul castel de deasupra. E mlăştinos, e jilav, colcăie.”

 ”Dar numai din apele mocirloase cresc nuferi”, spunea Blaga. Nimic din splendorile fără apus ale poeziei de dragoste eminesciene nu e afectat de foşgăiala crudă din paginile de „deşănţare” fictivă. În fond, totul stă în frumoasa vorbă a lui Tudor Vianu: Dragostea e un arbore, cu coroana atingînd cerul, şi rădăcinile adînc înfipte în instinct”, se arată în articolul lui George Pruteanu. Filologul precizează deasemenea că invariabil sursa de inspiraţie este folclorul, expresiile auzite în popor ” Registrul în care sună aceste lubricităţi este îndeobşte unul ludic-folcloric. Unele piese sunt prelucrări ale unor motive folclorice, pe care le putem întîlni şi la Creangă, în , de pildă, ”Povestea lui Ionică cel prost” : „Cum o puse, cum să dusă, / Parcă-a fost pustia unsă”, spunea pe site-ul personal Georghe Pruteanu.

Eminescu, carnalul

Majoritatea acestor poezii, spun specialiştii, au fost prezentate la obişnuitele banchete şi chiolhanuri ale Junimii ieşene, unde fiecare membru trebuia să vină cu o compoziţie licenţioasă, pornogafică. Bunăoară acolo şi-a prezentat şi Creangă creaţiile pronografice. Filologii, dar şi criticii spun că, la Eminescu, poezia pornografică reprezenta şi un indiciu al caracterului său pasional. George Călinescu spunea că pentru el dragostea nu era ceva idealizat, ci palpabil, carnal.

 ”Pentru Eminescu iubirea este un leagăn de gingăşii erotice, o necesitate spirituală şi afectivă, bineînţeles, dar şi fiziologică, o nevoie naturală de a trăi viaţa speţei cu toate deliciile de ordin sufletesc superior, pe care conştiinţa le suprapune mecanismului reflex, dar în sfîrşit un instinct”, preciza George Călinescu, în lucrarea sa ”Viaţa lui Mihai Eminescu”.

Totodată, filologii descifrează în limbajul fără ”perdea” al lui Eminescu din poezia pornografică o latură ascunsă a poetului. Meditativul, romanticul şi filosoful Eminescu ar fi avut în subsolurile fiinţei sale un personaj carnal sau, mai pe scurt, omul Eminescu cu toat dorinţele şi pasiunile sale care evada prin pornografie de constrângerile sociale şi codurile etice. ”Asemenea texte erau, probabil, pentru Eminescu o descărcare nervoasă, o modalitate de a-şi plăsmui trăiri prin „materializarea” lor pe hîrtie. Scrisul avea astfel, aici, funcţia de a doua viaţă, cea paralelă şi secretă, paşnice izbucniri ale libertinului „Mr.Hyde” faţă de îngîndurările abisale ale civilizatului şi melancolicului „Dr. Jeckyll”. Un Eminescu underground, pămîntos şi evadat din codurile sociale şi culturale”, arată Pruteanu în ”Textele licenţios-pornografice ale lui Eminescu: natură şi cultură”.

 Totodată, specialiştii spun că în scrierile pornografice se dezvăluie accentele de misogin ale lui Eminescu” mai sunt de sesizat accentele misogine, aici mai mult în nuanţă grotesc-burlescă şi îndreptate cu precădere înspre venalitatea amorului. Banul e îngemănat cu oniricele voluptăţi ale luxurii, reversul deliciilor este componenta mercantilă. „Parale”, „gălbenaşi cu zimţi”, „bani”, „franci”, „gologani” sunt mereu amestecaţi între cele două trupuri”, adaugă Pruteanu.

Cum îi plăcea lui Eminescu amorul: crâncen şi total

Pentru cei care doresc să-l cunoască pe Eminescu-omul, poeziile pornografice prezintă indicii preţioase. De altfel, şi filologii spun că, deşi de inspiraţie populară, Eminescu îşi scrie printre rânduri şi pasiunile, şi plăcerile sale ascunse. Acel eu al poetului ascuns în societate răsare în aceste poezii, spun specialiştii. Pasionalul Eminescu, arată şi istoria literaturii, deşi îndrăgostit de Veronica Micle, nu a ezitat să o înşele în
repetate rânduri, abandonându-se, atât în hotelul ”Moldavia” cu ”oacheşa” Nataliţa, sora unui lăutar, în trenul către Berlin în braţele nemţoicei Milli, sau a craiovencei Cleopatra Lecca, căreia îi dedicase, ”Pe lângă plopii fără soţ”.

Cum iubea Eminescu? Tot poeziile sale pornografice vin să ne arate: crânce, total, pasional.

”Dacă reuşim să facem abstracţie de limbajul scandalos, orgiastic, vom observa că propensiunile poetului merg către acuplarea crîncenă, în care suflet şi trup sunt una. Această nevoie, de a „consuma” femeia, de a şi-o însuşi, – poate şi mai adecvat spus ar fi : de a şi-o încorpora, o găsim şi în fragmente semnificative din poeziile neruşinate: „Moment dulce, cînd te rod ” sau „Dinnăuntru să te mînc”. Avem de-a face aici cu ceea ce, în sofisticatul limbaj al psihanalizei pedante se numeşte „faza canibalică a libidoului””, arată Pruteanu în articolul dedicat poeziei pornografice a lui Eminescu.

 Chiar şi George Călinescu vorbeşte de un Eminescu intelectual, prins în lumile sale filosofice, dar şi de un Eminescu carnal. Pasiunea lui Eminescu pentru carnal a fost observată spune George Călinescu în majoritatea poeziilor sale de dragoste. ”Eminescu nu se speria în poezie de viziunile carnale şi de apropierea sînilor. Visa în iubire cu fondul liric al poporului îndeobşte voluptăţi robuste şi îngăduite”, spunea Călinescu în ”Viaţa lui Mihai Eminescu”.

Călinescu continuă privind modul cum primea poetul amor şi mărturiseşte în aceeaşi lucrare că lui Eminescu îi plăcea ”o femeie care să împerecheze inteligenţa cu sălbătăciunea şi cu fabulosul, adică ceea ce şi căuta, ”o suedeză”, ” o englezoaică”, o amazoană şi carnală”. Tot Călinescu sugerează că pornografia în creaţia lui Eminescu a apărut de la aceea latură a poetului, plină de ”ardenţă fiziologică” a unui om cu fire zdravănă, ţărănească, cum se exprima criticul şi a unui ”trup vânjos şi împăroşat”.

Au fost sau nu au fost poeziile pornografice ale lui Eminescu?

 Publicate abia după 1990, şi stârnind un val de critici şi acuze la adresa celor care au scos primele opere complete ale lui Eminescu, cuprinzând inclusiv poezia pornografică, versurile ”neruşinate„ ale genialului botoşănean sunt şi astăzi subiect tabu. Eminescologul Dimitrie Vatamaniuc spunea în 2007 pentru Evenimentul Zilei, de exemplu că poeziile nici măcar nu ar fi creaţia lui. „Sunt simple reproduceri ale unor versuri populare care circulau în mediile de atunci, pe care el le-a copiat. Nu au nicio relevanţă pentru creaţia lui”, spunea acesta.

 Mulţi specialişti, printre care şi filologul George Pruteanu, le-au reconoscut, însă, autenticitatea şi, până la urmă, importanţa în litereatura română. ”Merită să cunoaştem şi cea mai măruntă chitanţă semnată de Eminescu, chiar dacă pudibonzii şi iconodulii vor protesta. Ei se tem să nu-i fie afectată imaginea. E o copilărie. E ca şi cum ne-am speria că o groapă săpată într-un munte l-ar putea prăbuşi. Eminescu este o materializare a necuprinsului feldeinţei omeneşti, în imensitatea sa labirintică. E un capitol şi o materie ale umanismului modern şi post-modern. Nu-l poţi îngrădi cu interdicţii şi tabuuri, fără a săvîrşi crima de les-adevăr”, preciza Pruteanu pe site-ul său, în anul 2004.

 

 

 

 

 

Sursa: adevarul

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here