Micii româneşti se vor găti la fel ca până acum, cu bicarbonat de sodiu

 

Reprezentanţii Asociaţiei Române de Carne spun că micii româneşti vor fi gătiţi după aceeaşi reţetă tradiţională în care se foloseşte bicardonatul de sodiu.
 

Declaraţiile au fost făcute luni în cadrul unei întâlniri de la Mogoşoaia, unde oficialii români au spus că Bruxelles-ul a admis că ingredientele tradiţionale sunt cele mai bune.

Comitetul pentru siguranţă alimentară al Uniunii Europene va vota joi asupra folosirii aditivului conţinut de micii româneşti, apoi acesta va fi supus votului Parlamentului European.

Uniunea Europeană a permis României să fabrice micii după reţeta tradiţională, dar să nu-i exporte până la votul final al parlamentarilor europeni.

Unul dintre bucătarii prezenţi la dezbaterea de la Mogoşoaia a declarat că micii româneşti fac parte din patrimoniul românesc. „Sunt la fel ca „fish and chips”(n.r. peşte şi cartofi prăjiţi) pentru englezi”, a spus bucătarul.

Săptâmâna trecută, Uniunea Europeană a anunţat că va interzice toate alimentele care conţin bicarbonat de sodiu pentru a proteja consumatorii, la această categorie fiind încadraţi şi micii româneşti.

Reprezentanţii Asociaţiei Române a Cărnii au demonstrat  celor de la UE că micii care conţin bicarbonat de sodiu sunt mult mai gustoşi.

 

 

(Sursa: gandul.info)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here