Mesajul lui Victor Ponta pentru Republica Moldova: „România nu e URSS să ia pe cineva cu forţa”

 

 

Premierul Victor Ponta consideră că un proiect „realizabil, posibil şi corect” este integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, mai mult decât unirea cu România.
 

Premierul Victor Ponta a fost întrebat, vineri, la Reghin, despre posibilitatea unirii cu R. Moldova, el răspunzând că ţara vecină trebuie sprijinită în aderarea la UE, ceea ce este „realizabil, posibil şi corect” pe termen scurt şi mediu, iar România nu este URSS „să ia pe cineva cu forţa”.

„În momentul în care au decis că vor să vină împreună cu noi spre Europa, cred că asta trebuie susţinut. Iar dacă la un moment dat, în timpul vieţii noastre, mai târziu, vor decide ambele popoare mai mult decât atât, nu pot decât să mă bucur. Dar, haideţi să ne uităm la ce se poate face rapid şi ceea ce se poate face în mod real, fără să punem în discuţie graniţe şi lucruri greu de acceptat pentru alte ţări din zonă”, a conchis Ponta.

 

El a spus că pe termen mediu şi lung este realizabilă aderarea la UE a Moldovei. „Pe termen scurt şi mediu este realizabil, posibil şi corect să sprijinim Moldova să se integreze în UE, să aibă un sistem de securitate care să fie garantat – ei au în Constituţie că nu pot fi membri NATO, ai unei alianţe militare. Un sistem care să garanteaze faptul că nu stau tot timpul cu teama că sunt invadaţi de cineva. Şi să-i compatibilizăm cât mai mult cu ce înseamnă economia românească, educaţia românească. (…) Deci, o integrare, noi nu suntem Uniunea Sovietică, să luăm pe cineva cu forţa”, a afirmat Victor Ponta.

 

Acesta a adăugat că România a dat 20 milioane de euro pentru infrastructura grădiniţelor din Republica Moldova şi lucrează împreună cu specialiştii moldoveni la manualele digitale, pentru ca, practic, copiii de pe ambele părţi ale Prutului să înveţe după aceleaşi manuale la clasa I, clasa a II-a.

Totodată, cele două ţări se compatibilizează în sensul de a avea instituţii asemănătoare, a spus Ponta, arătând că CNA, Curtea Constituţională, structurile de justiţie, cele de guvernare din România şi Republica Moldova „sunt aproape identice”.

El a subliniat că reprezentanţii României nu uită că pe malul celălalt al Prutului sunt oameni care vorbesc limba română, dar sunt conştienţi că aceştia „au dreptul să-şi decidă singuri drumul”.

Premierul Victor Ponta a făcut, vineri, o vizită în judeţul Mureş, în programul său figurând Fabrica de viori „Gliga” din Reghin, barajul în construcţie de la Răstoliţa şi combinatul producător de îngrăşăminte chimice Azomureş din Târgu Mureş.

 

 

 

 

(Sursa: gandul.info)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here