Constatăm un număr însemnat de candidați la primul fotoliu de la Cotroceni, poate neverosimil de mare, că mai aveam puțin și era câte unu la fiecare județ, evident cu pretenții de valoare națională și cocoșați de competențe, numai buni de condus o țară în care nici până la ora asta nu se știe dacă are în pântece un stat paralel sau o afecțiune cronică, ce-o ține mereu ocupată și n-o lasă să meargă înainte.
Ne-am lămurit că toți vor binele, sunt în stare să-și dea și ultima picătură, care de whiskey, care de apă, pentru schimbare, pledând pentru ceea ce în marketingul dâmbovițean se zice – „altul ca mine nu-i!“. Sigur, fiecare din pretendenții la numărul unu în stat este unic în felul lui. Unu-i președinte de partid (și ce partid), altul e bine făcut, altul face și drege, altul sigur ne scoate din sărăcie, ca să nu mai povestim că toți iubesc patria asta de nu mai pot, în afara vacanțelor, pe care le petrec în alte perimetre, ferite de ochii contemporanilor, că nu dă bine, mă-nțelegi.
În realitate, cohorta de candidați umblă cu vrăjeli, scopul lor fiind să „rupă“ cât mai mult posibil din electoratul greilor momentului, reducând pe cât posibil șansa unuia sau altuia să iasă din primul tur. Măsura în care ei mizează pe un segment de electorat care să fie semnificativ sau victorios este una bazată pe hazard, amestecat cu nucleul dur al partidului de proveniență.
Pe de altă parte, majoritatea discursurilor se cam învârte în jurul aceluiași cui – să nu iasă ăla – combinat cu – jos PSD-ul, o placă atât de des folosită că tare mi-e teamă să nu se fi tocit. Rezultatele măsurătorilor din ultima vreme indică oarece semne, prezența lui Mircea Diaconu pe locul secund fiind unul din ele.
Dacă aveți răbdare să-i urmăriți discursul veți observa că nu și-a fixat câștigarea scrutinului, ci folosește oportunitatea campaniei electorale pentru dialogul cu oamenii într-o altă cheie. O cheie parcă mai pozitivă, cu toate că mereu este bombardat de plângeri, chiu și vai. Secvența de public de peste 45 de ani și-l amintește din prestațiile sale ca actor, de la doctorul din „Mere roșii“ până la genialul Brânzovenescu realizat într-o compoziție magistrală alături de regretatul Dem Rădulescu.
Tonic, actual, cu haz și lipici la public sunt atributele ce-l fixează în mentalul colectiv și colorează campania asta, temperând artificialul din exprimările de laborator ale contracandidaților.
Pentru publicul ieșean, Mircea Diaconu ar fi trebuit să fie mai în prim planul atenției iubitorilor de teatru prin … calitatea sa de ministru al culturii, fiind unul din cei ce a contribuit substanțial la finalizarea reabilitării edificiului Naționalului ieșean, continuând demersul inițiat de Caramitru prin care s-au reabilitat mai multe edificii de cultură din România. Am putea admite că în campania lui Diaconu se poate sesiza și o ușoară tușă din „Titanic Vals“, peliculă în care Birlic a avut un monolog senzațional construit pe „… vă rog să nu mă votați!“, actorul Mircea Diaconu admițând că poziționarea sa pe un loc sau altul este și va fi consecința unui anume fel de comportament, a unui fel de a fi candidat și nicidecum un scop în sine.
Cred că este primul care pune degetul unde trebuie și atrage atenția că poți câștiga numai dacă joci, fără să fii amețit de aura succesului ce poate să vină. Și dacă în Ucraina (era să scriu vecină și prietenă) publicul a ales un actor, de ce să nu se încerce și la noi? A?
Numai de bine,
Văru
