Medicul botoşănean condamnat pentru şpagă nu vrea să restituie banii

Medicul şpăgar de la Comisia de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă de pe lângă Casa Judeţeană de Pensii Botoşani a contestat în instanţă sentinţa în baza căreia a fost condamnată la trei ani de închisoare.

Acţiunea a fost deschisă joi la Tribunalul Botoşani, Liliana Teodoriu solicitând revizuirea sentinţei, pe care o consideră netemeinică şi nelegală. Ea a invocat o serie de încălcări ale normelor de drept, însă instanţa urmează să stabilească un termen pentru examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, la cauză urmând să fie ataşat şi dosarul de bază.

Liliana Teodoriu a fost condamnată definitiv la trei ani de închisoare în februarie 2014, după ce în urmă cu aproape patru ani ar fi pretins şi primit bani şi bunuri de la 130 de beneficiari ai pensiei pentru incapacitate de muncă. Şpaga era între 200 şi 800 de lei, în funcţie de gradul de invaliditate, iar cei care nu „cotizau” erau purtaţi pe drumuri, retrogradaţi sau depensionaţi.

 

 

 

 

 

Sursa:  monitorul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here