Medicii de la Sf. Maria sunt furați la salariu, iar directorii și-au aprobat singuri sporuri

@ 36 de cadre medicale de la Spitalul de Copii Sf. Maria nu-și primesc integral drepturile salariale, deși unitatea medicală primește lunar banii care au această destinație @ Este vorba despre indemnizațiile cuvenite cadrelor universitare de la Universitatea de Medicină și Farmacie Iași care au integrare clinică cu jumătate de normă la unitatea medicală @ Acestea ar trebui să beneficieze de o indemnizație lunară egală cu 50% din salariul de bază al funcției de medic @ Casa Județeană de Asigurări de Sănătate virează lunar banii pentru medici, dar conducerea Spitalului nu face plățile @ Nimeni nu știe ce se întâmplă de fapt cu banii @ „În ceea ce privește întrebarea punctuală privind Spitalul de Copii Sf. Maria, vă putem comunica faptul că sumele de bani solicitate au fost achitate fără întârziere, în fiecare lună”, confirmă Radu Țibichi, directorul CJAS Iași @ În 2022, în lunile august și octombrie nu a fost făcută plata acestor drepturi salariale @ Din octombrie 2022 se păstrează un decalaj în plata salariilor de 1-2 luni @ În momentul de față, nu sunt achitate indemnizațiile aferente lunilor ianuarie și februarie 2023, deci 2 luni întârziere! @ Datoria cumulată față de aceste cadre medicale este de aproximativ 500.000 lei, bani pe care Spitalul i-a primit @ La Sf. Maria, medicii nu sunt plătiți, dar managerul Alina Belu a premiat-o cu sporuri pe directoarea finaciară Natalia Dăngeanu

Spitalul de Copii Sf. Maria nu a achitat indemnizațiile cuvenite cadrelor universitare de la Universitatea de Medicină și Farmacie Iași care au integrare clinică cu jumătate de normă la unitatea medicală. Din mai 2022, cadrele didactice din cadrul universităților de medicină care desfășoară activitate integrată în unități medicale publice în baza unui contract individual de muncă cu 1/2 normă beneficiază de o indemnizație lunară egală cu 50% din salariul de bază al funcției de medic, medic stomatolog sau farmacist, corespunzător vechimii în muncă și gradului profesional deținut. Sumele necesare plății acestor indemnizații se asigură de la bugetul de stat, pe linie bugetară distinctă, prin casele județene de asigurări de sănătate.

De la intrarea în vigoare a modificărilor legislative, Spitalul Sf. Maria acordă aceste sume de bani cu întârziere, deși sumele necesare sunt virate de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate în fiecare lună conform graficului. Directorul CJAS Iași Radu Țibichi confirmă că toate unitățile medicale din Iași își primesc lunar sumele solicitate pentru plata acestei indemnizații. Spitalul Sf. Maria este singura unitate medicală din Iași în care se întâmplă acest fenomen, restul managerilor preocupându-se de achitarea la timp a drepturilor salariale.

Ce se întâmplă cu aceste sume de bani pe care statul le plătește, dar managerul Alina Belu nu le plătește medicilor care sunt îndreptățiți să primească aceste drepturi salariale? Sunt 36 de cadre medicale în această situație cărora conducerea spitalului le plătește drepturile salariale când are chef! Belu refuză să dea vreo explicație pentru are sprijin politic și asta este tot ce contează. Membrii Consiliului de Administrație al spitalului în frunte cu politrucii Dănuț Pilă și Marian Uscatu sunt preocupați de ciubucăreli nu de buna funcționare a unității medicale. În tot acest timp în care cadrele medicale sunt umilite de Belu, spitalul a găsit resurse financiare serioase pentru achiziția de telefoane iphone 14 pro în regim de închiriere cu 800 de euro pe lună sau pentru plata de stimulente pentru directorul economic care mai încasează și pensie și salar!

Rostogolesc datoria de 6 luni!

În 2022, Guvernul României a hotărât acordarea tutor cadrelor universitare din instituții de învățământ acreditate care au integrare clinică cu jumătate de normă în unități medicale publice a unei indemnizații de 50% din salariul de bază. Indemnizația se achită din bugetul de stat prin intermediul caselor județene de sănătate. Plata sumelor a intrat în vigoare din luna mai 2022 și de atunci tuturor cadrelor medicale aflate în această situație. La Spitalul de Copii Sf. Maria plata acestor drepturi salariale nu este făcută lunar, deși Casa Județeană de Asigurări de Sănătate a plătit acești bani în fiecare lună. Managerul Alina Belu și directorul economic Natalia Dăngeanu au decis de la sine putere și fără vreun drept legal să utilizeze aceste sume cu destinație clară pentru alte plăți ale spitalului, iar medicii au fost lăsați fără jumătate din banii cuveniți. Sunt 36 de cadre medicale în această situație care nu primesc nicio explicație oficială pentru această bătăie de joc.  În 2022, în lunile august și octombrie nu a fost făcută plata acestor drepturi salariale. Din octombrie 2022 se păstrează un decalaj în plata salariilor de 1-2 luni. În momentul de față, nu sunt achitate indemnizațiile aferente lunilor ianuarie și februarie 2023, deci 2 luni întârziere! Potrivit informațiilor oficiale, aceste sume au fost virate în contul spitalului, deci banii pentru plata salariilor ar trebui să existe! Ce au făcut Belu și Dăngeanu cu acești bani?! Datoria cumulată față de aceste cadre medicale este de aproximativ 500.000 lei, bani pe care Spitalul i-a primit. Din octombrie 2022, Belu și Dăngeanu rostogolesc această datorie precum o firmă în pragul falimentului. Conform contractului de management, Belu este responsabilă de asigurarea cash-flow-ului unității medicale pentru o bună desfășurăre a activității. Este o obligație care, dacă nu este îndeplinită, poate atrage destituirea din funcție! Belu și Dăngeanu nu sunt în stare să asigure sumele de bani necesare funcționării unității medicale și utilizează nelegal banii destitați salariilor medicilor! În schimb, Belu a propus-o pe Dăngeanu la o bonificație lunară de 6.000 de lei, bani ce se cumulează cu salariul dar și cu pensia. Dăngeanu s-a asigurat că-și primește aceste sume de bani, în timp ce medicii sunt puși pe așteptare.

Belu, unde sunt banii?

Casa de Asigurări de Sănătate susține că a plătit banii către Spitalul Sf. Maria. Sumele se achită lunar pe baza cererii depuse de către conducerea unității medicale. Nu există întârzieri în decontare. Sunt 36 de cadre medicale beneficiare, valoare lunară a acestor indemnizații fiind de aproximativ 250.000 lei.

Nu există nicio sincopă pe fluxul de plăți către spitale în privința sumelor de bani datorate pentru indemnizațiile de 50% din salariu pentru cadrele didactice cu integrare clinică. Banii se achită pe baza cererilor depuse de către fiecare unitate medicală în parte, la începutul fiecărei luni pentru luna anterioară. În ceea ce privește întrebarea punctuală privind Spitalul de Copii Sf. Maria, vă putem comunica faptul că sumele de bani solicitate au fost achitate fără întârziere, în fiecare lună. În momentul de față se prelucrează cererea depusă în această lună urmând ca în următoarele zile să fie efectuată plata sumelor pentru indemnizațiile aferente lunii februarie.” a declarat Radu Țibichi, directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate.

Protejata lui Alexe și Dangă

Toți managerii de spitale cu care s-a discutat confirmă că nu există probleme în privința banilor destinați acordării indemnizației cadrelor universitare cu integrare clinică. În afara lunii mai 2022, când programul era la început de implementare, în niciuna dintre luni nu au existat probleme în privința acestor sume, Casa de Asigurări de Sănătate virând banii solicitați. Sunt manageri care achitată indemnizațiile cuvenite ”umf-iștilor” din surse proprii, înainte de a încasa banii de la CAS Iași, pentru ca acești medici să își primească la timp drepturile salariale. La Sf. Maria, aceste drepturi salariale se achită ca la ”alba-neagra”, adică o lună da două nu! Belu sfidează pentru că autoritatea tutelară, care ar fi trebuit să sancționeze abuzurile managerului, o protejează necondiționat. Belu este protejata Consiliului Județean Iași, președintele Costel Alexe și vicepreședintele Marius Dangă fiind personajele care suflă în pupa conducerii de la Sf. Maria. În ciuda situației dezastruoase din spital și a tâmpeniilor pe care le-a făcut Belu în cei doi ani de mandat, Consiliul Județean o susține în continuare pe actualul manager. Păstrând proporția, cadrele medicale de la Spitalul de Copii compară ascensiunea, traiectoria și comportamentul lui Alina Belu cu cel al unei dive mult mai cunoscute, fostul ministru Elena Udrea.

Ipocrizia managerului Alina Belu

În proiectul de management cu care a fost desemnată directorul unității medicale, Alina Belu alocă spații importante obiectivelor avute în cei patru anmi de mandat precum și a măsurilor pe care trebuie să le implementeze. Una dintre aceste măsuri este ”motivarea personalului”. Belu vorbește despre stimularea personalului prin adoptarea unei politici de conducere bazată pe echitate, respect, tratament egal, etc.

Motivarea personalului este o altă metodă imperativă pentru a se asigura buna implementare a proiectului. Realizarea indicatorilor propuși și creșterea eficienței muncii la nivelul întregului spital nu se poate realiza fără implicarea efectivă a personalului care fonnează echipa de implementare. Pentru ca aceștia să participe activ și să sprijine implementarea proiectului trebuie realizată motivarea lor efectivă, motivare care se va realiaza la nivelul spitalului, prin distribuirea echitabilă a saricinilor, după cum am arătat anterior. Fără stimularea personalului prin intermediului unui sistem echitabil este foarte dificil să se realizeze motivarea și atragerea personalului în implementarea fizică a proiectului. Acesta trebuie să se simtă ca fiind parte dintr-o echipă și să susțină munca echipei prin relizarea sarcinilor proprii.” – proiectul de management al Alinei Belu. Toate acestea s-au dovedit a fi vorbe goale. Banii destinați plății indemnizațiilor cadrelor universitare sunt alocați separat de la bugetul de stat și nu sunt condiționați de nimic. Casele de asigurări plătesc acești bani la termen, în fiecare lună, pentru că reprezintă drepturi salariale garantate prin lege. De ce și-au permis managerul Alina Belu și directorul economic Natalia Dăngeanu să nu plătească acești banii medicilor? Ce s-au făcut cu acei bani care au fost primiți de la CJAS, dar nu au fost transferați cadrelor medicale? Cât de echitabil este ca un medic să nu-și primească jumătate din salariu, dar managerul și directorul economic să încaseze lunar mii de euro?

Rareș Neamțu

https://www.7iasi.ro/nepotul-directoarei-de-la-sf-maria-angajat-pe-un-post-fantoma-primeste-spor-de-radiatii-desi-radiologia-nu-functioneaza/

https://www.7iasi.ro/nesimtire-spitalul-de-copii-inchiriaza-cu-800-de-euro-pe-luna-doua-iphone-14-pro-dar-nu-cumpara-imunoglobina-pentru-ca-este-prea-scumpa/

 

1 COMENTARIU

  1. Bună ziua!
    La acest Spital dacă suni după-amiază nu ai cu cine vorbi, nu îți răspunde decât un robot care te trimite pe site-ul spitalului și dacă nu ai acces la internet, nu vorbești.
    Se poate așa ceva la un spital care se vrea a fi numit Spital Regional

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here