Medicamente contrafăcute, vândute sub sigla Antibiotice SA. Compania va face sesizare penală

Societatea Antibiotice SA Iași arată că au apărut pe piață medicamente falsificate care se vând sub brandul companiei farmaceutice.

Antibiotice Iași anunță că este vorba despre produsul „Colagen Proactiv. Conținut: Colagen hidrolizat de proveniență animală (rechin) 20g, acid hialuronic, Vitamina C, biotină . Monodoză 25 ml: 1 fl/zi”.

În spațiul public virtual, „persoane neidentificate până la această dată, care își atribuie în fals calitatea de medic, oferă spre vânzare medicamente/ suplimente alimentare falsificate” pe a căror etichetă apare „Colagen Proactiv”, spun reprezentanții companiei.

Ca producător este menționat, „în mod mincinos”, „Laborator Farmaceutic nr. 3 Antibiotice Iași”.

Reprezentanții Antibiotice S.A. mai spun că vor sesiza organele judiciare competente „pentru identificarea persoanelor vinovate și aplicarea sancțiunilor legale”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here