Medic din Arad, reținut în dosarul pacienților cobai

Primele reţineri în dosarul medicilor care au transforat bolnavii în cobai. O doctoriţă de la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Arad a fost reţinută azi noapte, iar astăzi află dacă va fi arestată preventiv. În total, 50 de medici, din toată ţara, sunt acuzaţi că, pentru bani, au testat medicamente care nu aveau autorizaţie. Pentru un astfel de studiu, doctorul coordonator încasa chiar şi 150 de mii de euro.

 

Pacienţi cu boli psihice ar fi fost folosiţi fără să ştie, chiar de cei care aveau obligaţia să îi trateze. 250 de bolnavi din spitale şi centre medicale din aproape jumătate de ţară ar fi devenit victimele psihiatrilor. Procurorii au intrat pe fir şi au scotocit spitalele Alexandru Obregia, Militar şi Titan, dar şi Agenţia Naţională a Medicamentului în căutarea documentelor.

 

Cele mai grave acuzaţii planează asupra unui medic care lucrează la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Arad. Femeia, care e şi profesor universitar, s-ar fi folosit de rezidenţi ca să falsifice semnăturile unor pacienţi. Ar fi obţinut astfel nenumărate documente false, care arătau că bolnavii sunt de acord să participe la testare.

 

Potrivit Parchetului General, „rezultatele testelor erau consemnate fictiv, iar probele biologice fie erau prelevate de la pacienți anterior începerii studiului și depozitate în aparate frigorifice, fie erau recoltate de la cadrele medicale ale Secției de Psihiatrie.”

 

Acasă la medicul din Arad, anchetatorii au descoperit un mic muzeu de artă.

 

Procurorii spun că au descoperit mai multe metode prin care medicii ar fi transformat pacienţii în cobai. Cea mai gravă dintre ele: bolnavi psihic cărora le erau falsificate diagnosticul, fişa medicală şi semnătura, pentru a le putea administra produsul testat. Directorii spitalelor susţin că nu ştiau ce fac angajaţii lor

 

Dumitru Popescu, managerul Spitalului de Psihiatrie Săpoca: „Ei s-ar putea să aibă cabinetele lor particulare, unde să facă testele astea, în spital n-am cum, el are cabinetul lui.”

 

Nu se ştie câţi pacienţi au intrat în experimentele ilegale întrucât, spun anchetatorii, medicii au tot înscris bolnavi ca să încaseze onorariul.

 

Dumitru Popescu, managerul Spitalului de Psihiatrie Săpoca: „Două medicamente, nu știu să vă zic de medicamente, dar știu că erau doar două.”

 

Mihaela Mihalașcu, directorul medical al Spitalului de Psihiatrie Săpoca: „S-au derulat trei studii clinice, au fost implicați mai mulți medici investigatori, iar ca număr de pacienți, nu vă pot spune sigur, dar până într-o sută de pacienți.”

 

Testele erau comandate de mari companii de medicamente din străinătate. Au fost făcute în mai multe ţări. Dar nereguli au fost descoperite, cel puţin pentru moment, doar în România. Iar studiile se fac din 2012 şi până azi. Între companiile din străinătate şi medici au apărut şi firmele de intermediari, verificate şi ele acum.

 

În vizorul anchetatorilor sunt 5 firme, alături de producătorii de medicamente, medici, dar şi intermediari. Iar pentru un singur studiu clinic, firmele plăteau între 80 de mii de euro şi 150 de mii.

 

Un singur medic, coordonator al studiului, primea aceste sume pentru a gestiona proiectul. Anchetatorii spun că astfel de studii s-au făcut la aproape toate spitalele mari din ţară.

 

Monica Costin, director de îngrijiri al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj: „Este vorba despre patru studii clinice. S-au desfăşurat acum 4-5 ani. Din câte am fost informaţi s-au verificat contractele.”

 

Procurorii au ridicat documente şi la Agenţia Naţională a Medicamentului, instituţia care aprobă studiile clinice.

 

Anca Crupariu, purtătorul de cuvânt al ANMDM: „Acestă atribuție importantă a agenției se desfășoară în baza unei legislații stricte, riguroase, a Uniunii Europene. Cam câte studii aprobă Agenția anual? În jur de 200, 250.”

 

În acest dosar, procurorii vor audia şi pacienţii care au fost cobai în aceste studii clinice.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here