Medic de pe ambulanța Puls, pus sub acuzare în cazul morții dinamovistului Patrick Ekeng

Mihaela Duţă, medicul care a condus personalul de pe ambulanţa Puls în care a fost transportat dinamovistul Patrick Ekeng la Spitalul de Urgenţă, a fost pusă sub acuzare pentru ucidere din culpă. Ea a fost chemată la Parchetul București unde a fost înștiințată de procurori că este urmărită penal pentru ucidere din culpă.

 

Procurorii i-au schimbat încadrarea medicului din suspect în inculpat în dosarul morții fotablistului camerunez. Ei spus că Mihaela Duță nu și-a făcut treaba corespunzător și că împreună cu restul personalului de pe ambulanță nu i-au acordat lui Patrick Ekeng ajutorul de care avea nevoie în acele momente.

 

De altfel, raportul Institutului Național de Medicină Legală (INML) a stabilit că Patrick Ekeng a murit din cauza unor probleme cardiace și pentru că nu i-a fost acordat primul ajutor corespunzător.

 

Procurorii au avut suspiciuni de la început în legătură cu modul în care au acționat medicii de pe ambulanță. Mihaela Duță a mai fost audiată în acest dosar.

 

După moartea fotbalistului procurorii au deschis un dosar penal in rem, Mihaela Duță fiind prima persoană pusă sub acuzare în acest dosar.

 

Pe data de 6 mai, la doar 7 minute după ce Mircea Rednic l-a trimis în teren în confruntarea cu Viitorul, mijlocaşul la închidere de 26 de ani din Camerun s-a prăbuşit pe teren şi a rămas inert. Ambulanţa a pătruns imediat pe teren, iar medicii i-au acordat primul ajutor, pentru ca apoi să îl transporte la Spitalul de Urgenţe.

 

După ce a fost resuscitat timp de mai multe ori, medicii au anunțat că Patrick Ekeng a murit.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here