MEDIATORII din Iași funcționează după STATUT

Schimbarea este la modă în această perioadă preelectorală! Aviz la vorba care circulă des în zilele acestea pe internet: ne schimbăm între noi (noi nu vă contrazicem)  dar schimbăm și profesia, îi dăm mai multă credibilitate, profesionalism, convingere și certitudine.

 

Acestea fiind spuse, vă anunț că mediatorii au considerat necesar să adopte Statutul profesiei de mediator. Da, ați auzit bine! Mediatorii au statut al profesiei. Și, chiar din 2015. Să nu mai zică gurile rele că nu suntem profesioniști.

 

Ba, mai mult, mediatorii din Iași  s-au mobilizat încă de la începutul anului, propunându-și ca 2016 să marcheze un an plin de surprize plăcute. Plăcute nu doar pentru mediatori, ci în mod sigur pentru ieșeni, deoarece medierea este o activitate de interes public.

 

 

Dacă facem un raport al anului 2015, vă reamintesc că, statutul profesiei de mediator a fost aprobat prin Hotărârea nr. 39/18 iulie 2015 a Consiliului de Mediere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 bis din 30 iulie 2015 şi a intrat în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, în conformitate cu dispoziţiile imperative ale art.2  din hotărârea Consiliului de Mediere.

 

Potrivit prezentului Statut al profesiei de mediator, totalitatea mediatorilor autorizaţi din România formează Corpul Profesional al Mediatorilor din România (C.P.M.R. – art.56,alin. (1)), Corpul Profesional al Mediatorilor Autorizați din Judeţ (C.P.M.J.) fiind constituit din toţi mediatorii care au sediul profesional principal înregistrat în judeţul respectiv sau în municipiul Bucureşti (art.      56, alin. (2)).

 

Organele de conducere ale C.P.M.J. sunt reprezentate de către preşedinte şi cei doi vicepreședinți care îşi desfăsoară activitatea în baza unui contract de mandat, încheiat cu Consiliul de Mediere pe o perioadă de 4 ani. Tot cu acest prilej a fost ales, de către mediatorii autorizaţi din judeţul Iaşi şi Vaslui, un reprezentant al Comisiei privind relaţia cu sistemul judiciar de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, pe perioada aceluiași mandat.

Organizarea, funcţionarea, precum şi atribuţiile acestora sunt reglementate potrivit Statutului.

Conform art. 57, alin (6) din Statut, în cadrul C.P.M.J. îşi desfăşoară activitatea și funcţionează comisia de disciplină și aparatul tehnic-administrativ.

 

Prin Hotărârea nr. 31/28 mai 2015, Consiliul de Mediere a validat procesul electoral şi rezultatul alegerilor care s-au desfăşurat în perioada 13-25 mai 2015 în toată țara. La 10 ani de la publicarea Legii nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, este pentru prima oară când mediatorii din judeţ au fost convocaţi la  o asemenea activitate de anvergură.

 

Potrivit Statutului profesiei de mediator, la art. 59 se prevăd atribuțiile organelor de conducere a CPMJ privind dezvoltarea și promovarea profesiei de mediator:

a) implementează în județ strategiile elaborate de Consiliu;

b) identifică nevoile mediatorilor din județ;

c) propun strategii proprii locale pentru dezvoltarea profesiei de mediator;

d) propun strategii proprii locale pentru promovarea profesiei de mediator;

e) organizează activități de promovare a profesiei de mediator la nivelul C.P.M.J. și sprijină Consiliul în acțiunile de promovare a medierii la nivel național;

f) dezvoltă strategii eficiente de comunicare cu instituțiile publice, autorități publice locale și cu alte organisme de interes din raza județului respective, inclusiv cu mass-media; 

g) organizează și editează publicațiile C.P.M.J.;

(h) organizează și supraveghează serviciul statistic județean al C.P.M.J;

(k) rezolvă orice probleme de interes pentru profesia de mediator în limitele mandatului încredințat;

(l) adoptă proceduri de lucru specifice pentru activitățile ce decurg din atribuţiile stabilite de Consiliu;

(m) iniţiază constituirea de noi comisii de specialitate atunci când acestea sunt necesare pentru îndeplinirea activităţilor propuse;

(n) colaborează pe bază de protocol cu alte instituţiile publice sau organizaţii naţionale şi internaţionale;

(o) iniţiază diverse proiecte în scopul atragerii de fonduri financiare pentru promovarea medierii;

(p) întocmesc și actualizează registrul județean al mediatorilor aflați în prima etapa de pregătire profesională continuă.

 

Vă reamintesc că, medierea reprezintă o activitate DE INTERES PUBLIC (art.4, alin 1 din lege) şi că prin Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator cu modificările şi completările ulterioare, s-a reglementat  de Parlamentul României că, în vederea organizării activităţii de mediere se înfiinţează Consiliul de Mediere, organism autonom cu personalitate juridică de interes public, cu sediul în municipiul Bucureşti (art.17, alin 1 din lege). 

 

Noţiunea de „interes public legitim” – interesul care vizează ordinea de drept şi democraţia constituţională, garantarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenţei autorităţilor publice – este clarificată în art.2.Semnificaţia unor termeni, alin (1), litera r) din Legea nr. 554/2004-Legea contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Ca și concluzie certă, vă recomand să apelați cu încredere la mediatorii înscriși în Tabloul Mediatorilor Autorizați Activi! Deoarece veți avea numai de câștigat!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here