Meciul amical Belgia – Portugalia a fost anulat

Meciul amical dintre echipele naţionale ale Belgiei şi Portugaliei, programat să se dispute la 29 martie, a fost anulat după atentatele teroriste de la Bruxelles, a anunţat, miercuri, Federaţia Belgiană de Fotbal, citată de Reuters, transmite News.ro.

 

„Meciul amical Belgia – Portugalia, prevăzut să se desfăşoare la 29 martie, pe stadionul Roi Baudouin din Bruxelles, a fost anulat din motive de securitate”, se arată în comunicatul federaţiei belgiene.

 

Reprezentativa Belgiei îşi anulase antrenamentele de marţi şi miercuri dimineaţă. Belgia nu a disputat nici precedenta partidă amicală pe care o avea programată, cu Spania, la 17 noiembrie 2015, la Bruxelles, meciul fiind anulat după atacurile teroriste de la Paris.

 

Marţi dimineaţă la ora 09.00, două explozii au zguduit aeroportul Zaventem din Bruxelles, iar staţia de metrou Maelbeek a fost lovită de o altă deflagraţie. În cele două atentate separate şi-au pierdut viaţa 31 de persoane, iar 205 au fost rănite, dintre care câteva zeci sunt în stare critică. Statul Islamic a revendicat atacurile de marţi de la Bruxelles, potrivit unui comunicat publicat de agenţia Amaq News, apropiată teroriştilor.

 

 

(Sursa: news.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here