Materialul viitorului provine din natură. Îl vom folosi în producţia maşinilor de curse şi a avioanelor

Cel mai rezistent material din natură provine de la o specie de melci şi ar putea fi copiat, în viitorul apropiat, şi folosit în producţia de maşini, ambarcaţiuni şi avioane. Este vorba despre dinţii melcilor turtiţi, o moluscă marină cu o cochilie conică şi picior musculos care o ajută să se fixeze pe roci.

Descoperirea a fost făcută de cercetătorii britanici de la Universitatea din Portsmouth în urma examinării în detaliu a comportamentului mecanic al dinţilor melcilor turtiţi.

„Natura este o sursă de inspiraţie minunată pentru structuri care au proprietăţi mecanice excelente. Toate lucrurile pe care le observăm în jurul nostru, precum pomii, cochillile creaturilor marine şi dinţii melcului turtit, studiat în acest caz, au evoluat pentru a fi eficiente pentru scopul pe care îl au”, a declarat profesorul Asa Barber, cel care a condus studiul.

 

 

 „Până acum credeam că pânza păianjenului este cel mai rezistent material natural din cauza super-puterii sale şi a potenţialelor aplicaţii pe care le poate avea, de la utilizarea în vestele antiglonţ la folosirea în componentele electronice ale calculatorului, dar noi am descoperit acum că dinţii melcului turtit prezintă o rezistenţă care are un potenţial mai ridicat”, a mai adăugat el.

Motivul pentru care dinţii acestor melci marini sunt atât de puternici este acela că ei conţin o substanţă minerală dură, numită goetit, care se formează în timpul creşterii. Melcii turtiţi au nevoie de o putere ridicată a dinţilor pentru a răzui suprafeţele rocilor şi pentru a înlătura algele cu care se hrănesc.

 

 

 „Descoperirea arată că structurile fibroase întâlnite în dinţii melcului turtit ar putea fi imitate şi folosite în aplicaţii de inginerie de înaltă performanţă cum ar fi în maşinile de curse de la Formula 1, în carenele ambarcaţiunilor sau în structurile aeronavelor”, a mai explicat profesorul.

Cercetătorii au descoperit, totodată, că dinţii melcului turtit au aceeaşi putere indiferent de mărimea lor.

 

 

 

 

 

Sursa: descopera

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here