Măsuri în sprijinul pacienților cu afecțiuni psihice. Institutul de Psihiatrie „Socola” vrea să înființeze un Centru de Sănătate Mintală la Hârlău

Conducerea Institutului de Psihiatrie „Socola” intenționează să înființeze un Centru de Sănătate Mintală în localitatea Hârlău care să funcționeze începând cu anul 2017. În prezent, reprezentanții Institutului au trimis la Ministerul Sănătății documentația necesară împreună cu solicitarea de înființare a centrului în vederea aprobării.

 

 După ce Institutul va primi acordul Ministerului Sănătății, conducerea unității va solicita sprijinul Primăriei Hârlău în vederea alocării unui spațiu unde să fie amenajat viitorul Centru de Sănătate Mintală.  „Înființarea unui nou Centru de Sănătate Mintală în județul Iași este o măsură binevenită pentru bolnavii din această zonă care nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze până la Iași, fiind astfel o economie importanță pentru  fiecare pacient. Un nou centru va crește eficiența asistenței medicale în cazul pacienților cu afecțiuni psihice”, a subliniat  Dr. Gabriel Oprișanu, managerul Institutului de Psihiatrie „Socola”.

 

În prezent, se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea unui Centru de Sănătate Mintală în incinta Institutului de Psihiatrie „Socola” pentru pacienții din zona Bucium.  În Iaşi, funcţionează două centre de sănătate mintală este vorba despre Centrul de Sănătate Mintală „Dr. Ghelerter” şi Centrul de Sănătate Mintală  Lascăr Catargi, deservind 400.000 de locuitori.  Demersurile pentru înfiinţarea de noi centre de sănătate mintală sunt îndreptăţite mai ales că legea sănătății mintale prevede că un astfel de centru trebuie să deservească 100.000-150.000 de locuitori.

 

„Iaşul are nevoie de centre de sănătate mintală conform legii sănătăţii mintale, iar în prezent sunt doar două. Unul dintre marele avantaje ar fi că pacienţii nu se vor mai prezenta la spital pentru internare dacă vor avea aceste centre şi astfel se vor reduce automat costurile”, a mai subliniat Dr. Gabriel Oprișanu.

 

 Afecţiunile tratate în aceste centre sunt depresiile, psihozele, alcoolismul şi demenţa. În aceste unităţi, pacienţii primesc consiliere psihologică şi psihiatrică, dar şi tratament medicamentos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here