Mărturiile unei supraviețuitoare de la Auschwitz: Cum a scăpat de camera de gazare

O bătrână care a supraviețuit în nu mai puțin de patru lagăre de exterminare naziste pe vremea când era tânără a vorbit despre ororile prin care a trecut și a povestit cum a reușit să scape de camera de gazare.

 

Gena Turgel, care acum este bunică, avea doar 21 de ani când a ajuns la Auschwitz, după cum a povestit ea cu ocazia comemorării a 70 de ani de la eliberarea lagărului din Polonia, în contextul în care istoricii fac eforturi uriașe să obțină mărturii de la ultimii supraviețuitori, care sunt acum foarte bătrâni, notează The Independent.

Într-un interviu acordat NBC News, Turgel a descris cum ea și alte sute de femei au fost forțate să se dezbrace și să între în ceea ce credeau că sunt camere de duș.

„Am intrat în camerele acestea cu podele de ciment și orificii în tavan, pe care încă le pot vedea în față ochilor. Tremuram, era îngrozitor de frig, și așteptam, și așteptam”, însă, până la urmă, nu s-a mai întâmplat nimic.

 

Abia mai târziu a realizat că aproape fusese ucisă, după ce o femeie pe care o cunoștea i-a spus: „Nu știi ce tocmai s-a întâmplat cu tine? Ai fost într-o cameră de gazare”. Turgel susține că a scăpat cu viață în acea zi, pentru că sistemul de gazare nu a funcționat.

Ea și-a mai amintit că avea doar 16 ani în prima zi a războiului din 1939, când Cracovia, unde locuia, a fost bombardată de naziști. Turgel a fost trimisă în lagărul de concentrare Plaszow, unde a supraviețuit timp de doi ani și jumătate, înainte să ajungă la Auschwitz.

Acolo, Turgel a fost supusă experimentelor inumane ale cunoscutului medic nazist Josef Mengele. Apoi a trecut și prin lagărele Buchenwald și Belsen.

 

Pe 27 ianuarie 1945, lagărul de concentrare de la Auschwitz a fost eliberat de către forţele aliaţilor. Înființat de naziști în 1950, Auchwitz a devenit cel mai mare lagăr al morții, unde peste 1,1 milioane de oameni au murit.

 

 

(Sursa: independent.md)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here