Martirii de-o șchioapă din satul uitat de Dumnezeu. Brutele din Alexeni care își cresc copiii ca animalele

Un caz de o cruzime tulburătoare are în centru familia Vâzdoagă. Părinţii beau, bat, trimit fiii la furat. Destinele le sunt şi le vor fi mărginite, poate toată viaţa, de traume şi mizerie. Marian, Ionuţ, Cosmin, Andrei şi Mihaela sunt din Alexeni, satul în care însuşi viceprimarul recunoaşte, cu seninătate, că zi de zi are loc un genocid al copilăriei.

 

Luna februarie 2016. Satul Alexeni, comuna Ţibana, judeţul Iaşi. Cinci copii suferă zilnic de foame şi teroare. Un caz pe care comunitatea locală îl ştie, dar pentru care nimeni nu face nimic să-l schimbe.

 

Îngropaţi din naştere

Referitor la situaţia acestei familii, autorităţile locale nu fac mare lucru pentru că nu sunt sesizate şi, oricum, nu au fonduri. Conform viceprimarului din Ţibana, după lege, ar trebui să dispară, prin preluarea de către Protecţia Copilului, jumătate din copiii din comună, din cauza relelor tratamente din familii. „Ehe, după lege ar trebui să radem jumătate de comună”, a spus viceprimarul Neculai Leţcanu.

Cei cinci copii, Marian – 5 ani, Ionuţ – 3 ani, Cosmin – 6 ani, Andrei – 13 ani şi Mihaela – 15 ani, sunt blocaţi într-o sărăcie şi o indiferenţă cutremurătoare. Părinţii lor, Lenuţa şi Constantin Vâzdoagă sunt principalii vinovaţi pentru această situaţie, vecinii din sat confirmând tratamentul crunt la care sunt supuşi minorii. 

 

Mama celor cinci copii spune că îi creşte cum se cuvine în casa ca vai de capul ei

Trăiesc în mocirlă, la propriu

Pentru a ajunge în Alexeni, treci pe lângă Primăria Ţibana, care se află la o distanţă de aproximativ 7 kilometri de sat. Pare o distanţă rezonabilă. Nu şi când tronsonul de drum este găurit din metru în metru. Viceprimarul s-a scuzat explicând că acum e bine, altădată era mai rău… „Să vedeţi cum era glodul înainte, când era celălalt primar. Acum este piatră”, spune, cu mândrie, Leţcanu. După evitarea mai multor cratere pline cu apă şi glod, apare indicatorul Alexeni. Centrul satului îl observi după magazinul unde se servesc băuturi la pahar şi se dau ţigări la bucată. Principalul mijloc de transport al sătenilor este cizma de cauciuc, musai trainică şi rezistentă la spini şi cioburi.

 

Vecinii povestesc grozăviile

7EST a stat de vorbă cu sătenii ce cunosc familia Vâzdoagă. „Domnule, acolo e jale. Amândoi beau, nu lucrează. Ea îşi bate bărbatul şi îl trimite prin sat să facă scandal, să facă rost de bani. Ea îl bate pe el. Lui îi este frică de ea, pentru că are fraţi în Ţibana şi a fost ameninţat. Nu face nimeni nimic aici. Nu intervine. Buletinele lor sunt gaj la magazin. Sunt lăsate pentru băutură şi ţigări. Ea face scandal când nu are ţigări. El nu fumează, dar bea cu ea cot la cot. Poliţia a venit la ei şi înainte de Crăciun, iar acum doi ani au fost mascaţii”, spune un sătean.

 

Acesta este drumul principal din Alexeni-Țibana

Fata cea mare a leşinat de la bătaie

Vecinii mai spun că părinţii Vâzdoagă, pe lângă certurile lor, abuzează şi copiii. „Fata cea mai mare s-a plâns prin sat că a fost bătută de mă-sa până a leşinat. Cum poţi să baţi aşa un copil? Ei rabdă şi câte două zile de foame. Mânâncă numai cartofi, altceva n-au. Îi trimite prin vecini să ia una-alta. Băieţii mai mari sunt trimişi la furat prin sat: găini sau ce-or găsi. Băiatul mai mare a furat şi calculatoare de la şcoală. Ei nici măcar nu se duc la şcoală. Este o profesoară care-i acoperă. Ce se alege de aceşti copii? Să fi văzut acum două săptămâni: copiii umblau dezbrăcaţi prin curte pe frigul ăla”, a povestit un vecin.

 

„Da, am mâncat. Ce te interesează?”  Mihaela, 15 ani, deranjată că un străin îi vede suferinţa

 

Femeia susţine că e mamă bună

Ca să ajungi la casa familiei Vâzdoagă, din centrul satului trebuie să treci pe lângă un gard spart, ca mai apoi să urci un deal de aproximativ 300 de metri. În caz de urgenţă, mai ales pe timp ploios, aici nu ajunge nici Ambulanţa, nici Poliţia şi nici măcar preotul.

De departe se conturează sărăcia şi mizeria în care trăiesc aceşti copi. Casa stă să cadă, gardul e dărăpănat, nu au curent. Un mediu foarte rău pentru dezvoltarea minorilor. Până şi câinii care păzeau bordeiul erau hămesiţi de foame.

 

Citește și Detalii incendiare despre actualul şef de la Politehnică. Memoriile lui Badea, bombă atomică pentru imaginea lui Giurma

 

Iniţial, Lenuţa Vâzdoagă nu a vrut să-şi recunoască identitatea. Ulterior s-a răzgândit. În vârstă de 36 de ani, susţine că este o mamă exemplară. A prezentat copiii ca fiind „în perfectă stare”. În realitate: murdari şi îmbrăcaţi la repezeală, odată anunțați vizitatorii. Vecinii spun că stau nespălaţi cu săptămânile.

 

„Să vedeţi cum era glodul înainte, când era celălalt primar. Acum este piatră.” Progresul în viziunea lui Neculai Leţcanu, viceprimar Ţibana

Eforturi pentru reintegrarea şcolară

„Eu le dau de mâncare. Avem de unde. Muncim cu ziua, avem alocaţiile. Da’ de ce întrebaţi? Să ne lase în pace. Ce, vor să ne ia copiii? Vecinii vor să ne ia pământul”, spune Lenuţa, cu tărie, jurând că plozii mai mari frecventează cu stricteţe cursurile şcolii din Alexeni.

Pe de altă parte, cazul a ajuns în atenţia autorităţilor care au precizat că cea mai mare problemă a copiilor din familia Vâzdoagă o reprezintă abandonul şcolar. În consecinţă, vor fi depuse eforturi pentru ca minorii să reintegreze în mediul şcolar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here