MARȚI, 13 – ZI CU GHINION! Superstiții și obiceiuri ale popoarelor lumii

Marţi, 13 august. Multe popoare consideră numărul 13 ca fiind blestemat. Se zice că numărul 13 este considerat aducător de nenorociri si pentru că, la Cina cea de taină, au stat la masă 13 persoane, cei 12 apostoli și Iisus, înainte ca Mântuitorul să fie crucificat.

 

Se spune că marţea sunt trei ceasuri rele, iar dacă mai este şi ziua de 13 (un număr care aduce ghinion pentru superstiţioşi), atunci problemele sunt şi mai mari.

Unul dintre posibilele izvoare ale acestei superstiţii vine din timpuri străvechi: există credinţa că  numărul 13 aduce nenorociri întrucât la Cina cea de Taină au stat la masă 13 persoane – cei 12 apostoli şi Isus, înainte ca Mântuitorul să fie crucificat.

 

O altă sursă găsim în mitologia scandinavă, unde 12 zei s-au adunat la masă, iar apoi a apărut şi cel de-al 13-lea, Loke, care l-a omorât pe cel mai iubit dintre ei, Balder.

În Tarot, arta divinatorie, există cartea denumită Moartea XIII, ce prevesteşte o problemă. Deşi nu este cea mai rea carte din pachet, simbolurile desenate pe ea au făcut-o cea mai cunoscută şi cea mai de temut.

Ziua de marţi are trei ceasuri rele după o regulă din astrologia orară. În astrologie, orele nu au 60 de minute şi fiecare zi începe cu altă oră, ceasul folosind planetele şi nu cifrele. Astfel, marţea trei ore sunt patronate de planeta Marte, planetă considerată malefică, iar cele trei ore sunt considerate şi ele rele. În restul săptămânii, sunt doar două ore guvernate de Marte.

Romano-catolicii văd însă altfel ziua de 13. Pe 13 iunie ei îl sărbătoresc pe Sfântul Antons de Padova, unul dintre cei mai iubiţi sfinţi ai lor. Este ziua în care se rosteşte o rugăciune specială care dă posibilitatea fiecăruia de a cere un anumit dar. Funeraliile Sfântului s-au ţinut într-o zi de marţi, zi în care au avut loc numeroase minuni şi vindecări, aşa că aceasta a rămas ziua în care credincioşii i se roagă.

 

Cu toate că numărul 13, de sine stătător, este considerat de greci unul aducător de noroc, combinaţia marţi şi data de 13 este considerată fatidică. Totul a plecat de la faptul că într-o  zi de marţi (ce-i drept nu 13), Constantinopolul a căzut în mâna otomanilor. Şi nici un grec nu va demara vreun proiect într-o zi de marţi 13. Spaniolii, mexicanii şi latino-americanii au „martes trece”. Şi, după cum consideră ei, marţea este ziua lui Marte, zeul roman al războiului, care aduce cu sine numai necazuri.

 

Anticristul apare în Biblie în Capitolul al 13-lea din Apocalipsă, iar Adam, spun unii, a mâncat din fructul oprit într-o zi de marţi. În mitologia scandinavă, se spune că 12 zei s-au adunat la o sărbătoare atunci când un al 13-lea zeu, Loke, a venit şi el. Se zice că Loke l-a omorât, după masă, pe Balder, cel mai iubit dintre zei… Marii conducători se temeau de ziua de 13. Spre exemplu, Sir Winston Churchill nu călătorea într-o asemenea zi decât dacă era absolut necesar. La fel procedau şi Napoleon, Mark Twain sau Franklin Delano Roosevelt. Misiunea Apollo 13 a fost lansată la ora 13:13 şi abandonată în ziua de 13 aprilie 1970. 

 

Cifra 13 este atribuită în anumite culturi tradiţionale divinităţii însăşi. Unii o încadrează pompos la „legende urbane”. În calendarul mayaş, anul avea 13 luni şi 13 zodii. În lucrările de numerologie această cifră apare investită cu următoarele semnificaţii simbolice: are proprietăţi purificatoare, reprezintă încercarea, suferinţa şi moartea – în sensul că distruge un înveliş material pentru a face trecerea la un nivel superior de existenţă. În Caballa numărul 13 este asociat Şarpelui, Dragonului, Satanei şi Criminalului, dar totodată în creştinism este atribuit Fecioarei Maria, a cărei menire este să zdrobească ţeasta Satanei. Este, de asemenea, numărul eternei reîntoarceri, al ciclicităţii, al spiralei, al perpetuei reînnoiri, care supune cosmosul unor permanente mişcări şi oscilaţii. Este simbolul unei fiinţe care îngenunchează în faţa tronului divinităţii: 1 în faţa lui 3. Deopotrivă reprezintă manifestarea binelui sau răului generatoare de putere – după Schwaller. Arcana desemnată în Tarot de cifra 13 este aceea fără nume, asociată cu „trecerea”, „descompunerea”, moartea, transmutaţia, echivalente simbolic etapei de „putrefacţie” din cadrul procesului alchimic. Al 13-lea capitol al „Revelaţiei” îi este dedicat Anticristului. Însă, în culturile precreştine şi la grecii antici numărul 13 reprezintă, ca şi la precolumbieni, o cifră a plenitudinii: pitagoreicii îl concepeau ca octavă superioară a lui 4, interpretat de asemenea ca 12 + 1, caracterizat prin valenţe iniţiatice şi asociat cu o octavă muzicală cromatică. În mitologia egipteană, în Templul lui Osiris, 13 figurează ca simbol al eternei creaţii şi distrugeri a vieţii. 

 

(Sursa:realitatea.net)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here