Marius Ostaficiuc: „Sa ne rugam pentru fratele Chirica!”

Presedintele PSD iasi, Marius Ostaficiuc, a sanctionat derapajul primarului Mihai Chirica, care a declarat luni seara ca „la moartea lui Dragnea, din salariul meu, voi face un foc de artificii”.

„Am luat act, nu fără stupefacție, de recentele declarații, sau, mai bine zis, manifestări nervoase ale primarului Mihai Chirica, unice în politica românească, șocante prin violență și patimă. Până și în politică, există o limită dincolo de care nu se trece. Moartea, răul fizic al adversarilor politici, ura viscerală țin mai degrabă de un discurs de tip mafiot, decât de primarul Iașului, oraș prin excelență cultural și adânc spiritualizat.
Ne-am fi așteptat ca experiența înalt religioasă a ultimelor zile, când Iașul a devenit centru al întregii ortodoxii, să lase altfel de urme asupra psihicului lui Mihai Chirica. Ne-am fi așteptat ca Sfânta Parascheva să-l ajute și pe primarul nostru, așa cum face cu toți cei ce se închină la moaștele ei în aceste zile binecuvântate. În schimb, ne trezim cu un edil foarte tulburat, care anunță în presa națională că va face focuri de artificii la moartea adversarilor săi politici.
Ce-i drept, manifestări iraționale s-au mai văzut de-a lungul timpului în apropiere de racla Sfintei. E și o perioadă în care diavolul îi încearcă mai abitir pe unii. Așteptăm, cu răbdare și credință, ca rătăcirile de acest fel să înceteze, iar domnul primar să-și învingă demonii ce îl torturează.
Să ne rugăm, așadar, pentru fratele Chirica!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here