Marius Ostaficiuc, deputat PSD: „PSD sprijină populația vulnerabilă! Noi măsuri pentru categoriile afectate de valul de scumpiri”

PSD continuă să vină cu noi măsuri pentru sprijinirea categoriilor sociale vulnerabile. În contextul creșterii prețurilor și al problemelor economice generate de sancțiunile dispuse împotriva Federației Ruse, PSD consideră că este necesar ca Guvernul să vină cu noi măsuri destinate categoriilor sociale vulnerabile și sectoarelor economice cele mai afectate.
Social democrații au propus trei astfel de măsuri concrete.
Una dintre acestea vizează acordarea de vouchere a câte 50 de euro, la fiecare 2 luni, pentru cumpărarea a 6 alimente de bază. Vorbim de persoanele din gospodăriile unde ambii părinți și cel puțin 2 copii dependenți. De aceste vouchere pot beneficia și cei din gospodăriile monoparentale cu un venit mediu lunar mai mic de 600 de lei net, pe membru de familie. În această categorie intră 151.000 de gospodării. Totodată, atenția PSD se îndreaptă și spre cele 168.000 persoane care primesc venitul mediu garantat, dar și cei peste 2.3 milioane de pensionari cu venituri sub 1.500 lei lunar.
Impactul acestei măsuri este de aproape 700 milioane de euro până la finalul anului, ceea ce reprezintă 0,27 la sută din PIB. PSD a identificat ca sursă de finanțare programul operațional pentru persoane defavorizate.

O altă măsură este legată de acordarea de vouchere a câte 30 de euro lunar, timp de 7 luni, pentru achiziția de rechizite, haine și alimente, tuturor elevilor care primesc burse sociale. Astfel, 156.000 elevi vor beneficia de aceste burse pe o perioadă de 7 luni. Impactul este de peste 32 milioane de euro până la finalul anului, adică 0,012 la sută din PIB.
Nu trebuie uitați nici transportatorii afectați de creșterea prețurilor la carburanți . Măsura cuprinde o schemă de ajutor de stat pentru decontarea carburanților de operatori economici. Condiția este ca alimentarea să fie făcută pe teritoriul României. În acest caz discutăm de circa 1.500 de beneficiari, impactul bugetar fiind de 50 milioane de lei.
Important este ca aceste măsuri să fie luate cât mai repede de Guvern, iar faptul că partenerii de coaliție s-au arătat deschiși la propunere arată că lucrurile merg într-o direcție optimă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here