„Nici eu nu am înțeles”! Acest răspuns cu privire la despăgubirile pe care urmează să le primească de la Comisia Europeană fermierii românii afectați de situația din Ucraina nu a fost dat de un agricultor simplu, care își vede de treabă pe câmp și nu are vreme să se pună la curent cu politicile UE.
Acest răspuns uimitor aparține unui ministru. Chiar al ministrului Agriculturii, Petre Daea, cel care ar fi trebuit să obțină la Bruxelles despăgubiri cât mai consistente pentru fermierii români, pe care îi reprezintă, și care a obținut cele mai mici compensații din UE. Chiar și sub Bulgaria, țară cu o suprafață agricolă mai mică. Incompetent, Petre Daea a încercat să dea vina pe Comisia Europeană pentru ce nu a știut el să negocieze. Poziția ministrului Agriculturii nu este unică în rândul PSD, mai ales. Am văzut-o și la ministrul Muncii, Marius Budăi, în chestiunea pensiilor, și chiar la liderul partidului, Marcel Ciolacu, atunci când nu-i convin reformele impuse de la Bruxelles. De fapt, vedem că această strategie a luat amploare în ultimele luni. Pentru gafele lor, politicienii din PSD dau vina pe europeni. Iar efectele se văd în sondaje: a crescut euroscepticismul printre români, numărul celor care cred că apartenența noastră în UE un lucru rău este tot mai mare, iar naționaliști și extremiștii sunt în creștere de popularitate. De fapt, ca în orice relație, o bună cooperare se poate realiza doar prin negociere. Dar negocierile de succes sunt purtate de oameni competenți. Vrei să obții mai mulți bani europeni pentru fermieri? Nu este suficient să mergi noapte prin Bărăgan. Vrei să implementezi o reformă a pensiilor corectă? Nu este suficient doar să apari la televizor, în București, și să reciți din directivele de partid. Vrei să duci la capăt PNRR? Ai nevoie de mai mult decât de o facultate dubioasă, făcută în condiții neclare, la Buzău, pentru că nu ești transparent în CV. România în acest moment nu are un mesaj coerent la Bruxelles. Europarlamentarii PSD și PNL nu primesc din țară informații privind prioritățile României la un moment dat, nu știu care sunt direcțiile de la București pentru care să se bată în Parlamentul European. Aceasta este o cutumă în toate țările UE, căci cele mai multe negocieri la acest nivel se fac între grupurile politice din acest organism suprastatal. Dacă tu nu ești coerent, dacă nu știi ce vrei, când vrei, cum vrei, dacă nu știi ce să oferi, cui și cum, nu poți avea decât rezultate precum cele obținute în ultima vreme de PSD. România nu mai are, în prezent, o strategie clară la nivelul UE. Guvernul știe doar că vrea banii europeni. Dar habar nu are cum să îi ia și mai ales ce trebuie să schimbe în România pentru a-i lua. Marius BODEA |