Dacă de astăzi, printr-un miracol, politicienii și experții în educație ar începe cu adevărat să facă se preocupe de școala românească, tot ar mai fi nevoie de minimum 15 ani ca efectele asupra societății să fie resimțite.
Un copil care a primit o educație de slabă calitate și care ajunge, de exemplu, analfabet funcțional la maturitate nu e ca o piesă din metal pe care, dacă ai greșit-o, o dai la topit și faci alta. „Defecțiunile” provocate unui tânăr de o școală cu cadre didactice fără vocație și cu dotări de secol XIX sunt, de cele mai multe ori, pe viață.
Efectele negative se simt zeci de ani. Dovada clară o avem astăzi, când pandemia de coronavirus a confirmat că o țară needucată este o țară moartă. Din păcate, de prea multe ori, de sute și de mii de ori, la propriu.
Așadar, dacă dorim ca România să nu se piardă de tot și dacă vrem să ajungă, măcar în deceniul următor, o țară real europeană, trebuie chiar de azi să insistăm pe educație. Prin fapte.
Din păcate, vedem realitatea politică e pe dos. Președintele Klaus Iohannis și-a asumat o strategie națională numită frumos „România educată”, menită să schimbe societatea „la orizontul anului 2030”. Documentul, realizat cu implicarea a numeroși specialiști și organizații din domeniul educației, a ajuns însă doar o adunătură de foi de hârtie, cu scop exclusiv electoral, uitată într-un sertar de la Cotroceni.
Președintele are alte preocupări acum decât „să susțină reașezarea societății pe valori, dezvoltarea unei culturi a succesului bazate pe performanță, muncă, talent, onestitate și integritate”, cum scrie în descrierea proiectului. Acum prioritare sunt vânzarea funcțiilor către politicieni plagiatori, analfabeți, cu diplome cumpărate, care și-au construit cariera nu pe performanță, ci pe trafic de influență, nu pe onestitate, ci pe minciună, nu pe integritate, ci pe corupție.
Copiii nu mai interesează pe nimeni din noua guvernare uselistă a țării. Iar copiii din mediul rural, copiii de la țară, nici nu există pentru președintele României. Asta deși situația școlilor din comune este sub orice critică, după cum o recunoaște chiar mărețul proiect girat de Klaus Iohannis.
50% dintre unitățile școlare cu personalitate juridică se află în mediul rural. Acestea au 80% dintre toate structurile arondate școlilor din România.
Dar, scrie în „România educată”, doar 43,9% dintre elevi învață în unități cu spații adecvate, pentru ceilalți procesul educațional având loc în școli supraaglomerate sau sub utilizate.
Bibliotecile școlare lipsesc în 60% dintre școlile primare sau gimnaziale din mediul rural, comparativ cu 20% din mediul urban. Laboratoarele lipsesc în 72% dintre unitățile de învățământ secundar din mediul rural. Despre celebrele „toalete din curte” nu mai amintim, problema, ieftin de rezolvat, e încă prezentă.
Infrastructura școlară din mediul rural nu este demnă decât în puține cazuri de secolul XXI și nu există perspective prea mari să fie modernizată în anii următori, având în vedere că, așa cum am spus mai sus, singura preocupare a președintelui României, ale PNL și ale PSD este doar împărțirea ciolanului.
Apăruse o speranță de modernizare o dată cu aprobarea PNRR, dar sunt sceptic că banii europeni destinați școlilor și reformei din educație vor mai ajunge la destinatari, cât timp PNL și PSD nu vor să îndeplinească obiectivele asumate în fața Comisiei Europene.
România educată e periculoasă pentru politicienii care trăiesc doar din combinații în culise și din corupție. Aceștia preferă o țară condusă cu o sticlă de ulei și un kilogram de făină.
În timpul acesta, peste 35% dintre copiii din România se află în risc de sărăcie sau de excluziune socială, cea mai mare rată din Uniunea Europeană. Iar „mediul rural rămâne defavorizat în privința ratei de participare la educație, în special, la nivelul învățământului gimnazial”. O spune chiar proiectul abandonat al lui Klaus Iohannis.
