Războiul din Ucraina a adus în prim-plan discuția despre dependența energetică față de Rusia. Acum, România importă 20% din consumul de gaz din această țară cotropitoare. Acest import nu ar fi fost necesar dacă actualul ministru al Energiei, Virgil Popescu, și-ar fi făcut treaba și ar fi refăcut Legea off-shore, astfel încât să înceapă exploatarea de gaze naturale românești în Marea Neagră. Nu a făcut-o nici până azi. Avem doar promisiuni și o abrambureală cu plafonările și compensările la facturile de energie care nu a ajutat pe nimeni, dar a încurcat pe toată lumea.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, nu reușește să ducă la bun sfârșit nici măcar proiectele gata pregătite anul trecut de miniștrii USR Cătălin Drulă și Cristian Ghinea. Avem în schimb, licitații amânate sau anulate pentru autostrăzi și bani pierduți din PNRR. Cel mai grav: Moldova se îndepărtează din nou de șansa de a avea totuși o autostradă. Iar din incompetența ministrul Grindeanu vor muri alți oameni pe drumurile naționale prost gândite din regiunea noastră.
Ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, duce o politică fiscală dezastruoasă și se împrumută la dobânzi record. Numai în luna martie și numai de la băncile locale, România a împrumutat deja 3,905 miliarde de lei. Suma va acoperi exclusiv cheltuielile aberante ale statului. De la începutul anului, au fost împrumutați mai mulți bani decât în tot anul trecut.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, nu e în stare să livreze protecție socială și să desființeze pensiile speciale. De fapt, e în stare, dar nu vrea. Ceea e și mai grav.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat pandemia închisă din pix, iar acum nu mai e așa sigur dacă nu cumva s-a grăbit și România va fi lovită de un val 6. I-a lăsat pe români fără protecție și viitoarele decese vor fi pe conștiința lui.
Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, asistă pasiv la repetatele încercări de amnistiere a plagiatelor, pentru că știe că scopul final este salvarea actualului său șef, premierului Nicolae Ciucă.
Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, nu are strategii pentru siguranța alimentară a României, nu știe să domolească spaima firească a oamenilor cu privire la creșterile de prețuri și dă răspunsuri în doi peri despre prețul kilogramului de miel.
De fapt, pe ansamblu, acest Guvern Ciucă s-a dovedit un eșec. S-a remarcat doar prin numirea în funcții publice a unor incompetenți sau incompatibili în ministere, printr-o lege a desființării Secției Speciale aspru criticată de Comisia de la Veneția, prin haos în facturile la energie, prin atacuri continue între miniștri celor două partide principale ale coaliției de guvernare, printr-o reacție întârziată în criza refugiaților, prin întoarcerea României la metehne pe care le doream dispărute.
Remanierea unor miniștri din Guvern? Nu, e prea puțin!