Candidatul Alianței USR PLUS amintește că, în prezent, din cele 12.000 de hectare ale sitului Pădurea Bârnova-Repedea, doar 1% sunt în protecție strictă. Peste 90% din fondul forestier este destinat tăierii pentru producție. În următorii ani, peste 520.000 de metri cubi de lemn urmează a fi exploatați în această pădure.
„Odată cu demararea procesului de transformare a pădurii în Parc Natural, vom întreprinde și următoarele acțiuni: interzicerea accesului auto în zona protejată; amenajarea a 3 intrări cu panouri de informare la Releu, Dobrovăț și în zona Mănăstirii Bârnova; marcarea de trasee pentru drumeție și biciclete; amenajarea Dealului Repedea (Releu).
Cum va avea loc procesul de transformare în Parc Natural?
1. Vom înființa o comisie de specialiști, formată din academicieni, profesori universitari și experți în domeniu care vor lucra la elaborarea Studiului de fundamentare științifică în vederea demonstrării importanței acestei zone;
2. Vom crea un grup de inițiativă pentru înființarea Parcului Natural Bârnova-Repedea, alcătuit din cele mai reprezentative asociații și personalități care au militat pentru conservarea ecosistemului din zonă;
3. Studiul de fundamentare științifică va fi depus pentru a obține avizul de la Comisia de Monumente a Academiei Române;
4. Vom adopta o Hotărâre în Consiliul Județean după obținerea avizului de la Comisia de Monumente;
5. Vom transmite documentația pentru transformarea pădurii Bârnova-Repedea în Parc Natural la Ministerul Pădurilor, Apelor și Mediului;
6. Vom înființa Asociația Parcului Natural Pădurea Bârnova-Repedea;
7. Va urma emiterea Hotărârii de Guvern pentru înființarea Parcului Natural Pădurea Bârnova-Repedea;
8. Vom preda administrarea noului Parc Natural asociației formate din specialiști și membri ai societății civile, în parteneriat cu CJ.
Avem un exemplu recent de bună practică în România, Parcul Natural Văcărești, primul Parc Natural urban din țară. Eforturile pentru înființarea Parcului Natural au început în 2012, când a fost semnalată existența unui număr impresionant de specii de păsări, dintre care unele rare. În doar 4 ani s-a reușit adoptarea Hotărârii de Guvern nr. 349/2016 prin care s-a înființat Parcul Natural Văcărești“.
Pădurea Bârnova-Repedea trebuia să fie desemnată, conform Articolului 4.4 din Directiva Habitatelor, drept Arie Specială de Conservare în termen de maximum 6 ani. Această desemnare nu a avut loc, motiv pentru care Comisia Europeană a demarat o nouă procedură de infingement în luna iunie 2020.
Marius Bodea atrage atenția că „problema pădurilor, în ansamblu, e și mai gravă în județul nostru. Direcția Silvică Iași anunță că optimul de pădure pentru județul nostru este de 30%, când noi avem doar 18% suprafață de pădure. În același timp, nu avem la nivel de județ nici plan de împădurire, nici vreo strategie în acest sens.
Pădurea Bârnova-Repedea este habitat pentru 115 specii de păsări rare, vulnerabile sau pe cale de dispariție, protejate la nivel comunitar. Mai mult de atât, Pădurea Bârnova-Repedea este habitat pentru Buhă (Bubo bubo), cea mai mare bufniță din Europa“!