Marile hoteluri s-au convins: Căldura Dalkia, cu 25% mai ieftină

Tot mai multe solicitări de racordare la sistemul centralizat, care se dovedește mai ieftin decât cel pe gaz. După ce au renunţat la centralele pe gaz şi s-au racordat la sistemul centralizat, hotelurile Moldova şi Ramada au înregistrat economii de 23%, respectiv 21% la factură. Şi hotelul Unirea va face acelaşi pas, urmând exemplul a 200 de apartamente şi 14 şcoli. 

 

Din ce în ce mai mulţi ieşeni înţeleg că folosirea sistemului centralizat de încălzire aduce o economie în bugetul familiei comparativ cu utilizarea unei centrale de apartament.

 

Liberalizarea, dezavantaj pentru firme

De acest lucru s-au convins şi câţiva directori de hoteluri din Iaşi, care au ales să revină la sistemul centralizat de încălzire şi să renunţe la folosirea unor centrale pe gaz. În luarea deciziei a contat foarte mult şi faptul că, de la 31 decembrie 2014, s-a încheiat liberalizarea pieţei gazelor naturale pentru consumatorii non-casnici, adică toţi, în afară de populaţie şi de CET-uri.

Mai mult, în ultimii trei ani, acest tip de consumatori – adică societăţi private, instituţii publice (spitale, şcoli etc.) – au ajuns să plătească pentru gazele naturale cu aproximativ 30% mai mult, acest lucru având loc pe fondul aplicării unui Memorandum semnat de Guvernul României cu creditorii internaţionali (Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, Comisia Europeană).

 

110.000 de lei, economia anuală obținută de Hotel Moldova prin racordarea la sistemul centralizat de termoficare

„Moldova“: 42.000 de lei în loc de 55.000 de lei  

Directorul comercial la Dalkia Termo Iaşi, Ana Maria Icătoiu, a relatat că discuţiile avute cu directorul hotelului „Moldova” au avut ca principal subiect economiile pe care le obține odată cu trecerea la sistemul centralizat. „Consumul a fost de 172 de gigacalorii într-o lună, costul fiind de 41.777 de lei. Dacă ar fi rămas la centrala pe gaz, hotelul ar fi plătit 54.530 de lei. În aceste condiţii, economia a fost de 23%. Estimativ, economiile anuale ale hotelului ar fi de aproximativ 110.000 de lei“, a precizat Ana Maria Icătoiu.

Informaţia a fost confirmată şi de directorul executiv al Hotelului „Moldova“, Liviu Statache: „Mi s-a părut mai economic să revenim la sistemul centralizat. Suma e mai mică decât cea pe care o plăteam la E.ON, pentru gaz. Cum investiţia în centrală a fost nesemnificativă, am decis să revenim la sistemul centralizat. Au fost modificate nişte racorduri şi un schimbător de căldură, montat de cei de la Dalkia. Economia noastră a fost chiar de 25%, aceasta şi datorită şi unor măsuri interne luate de noi.“

 

Economii și la Ramada

„În cazul «Ramada», pentru 19 zile de consum, la 63 de gigacalorii consumate, costul a fost de 15.302 de lei. Dacă ar fi rămas la centrala pe gaz, hotelul ar fi plătit 19.444 de lei. Economia a fost de 4.142 de lei, mai puţin cu 21%. La un calcul estimat, economiile anuale ale hotelului ar fi de aproximativ 50.000 de lei“, a calculat Icătoiu sumele aferente facturilor pentru această unitate de cazare.

Recent, şi reprezentanţii Hotelului „Unirea“ au decis să se racordeze la sistemul centralizat, lucrările de branşare fiind în curs de execuţie.  Finalizarea acestora este estimată pentru data de 23 ianuarie.

„Aceste hoteluri sunt racordate direct la reţeaua primară de termoficare, adică la magistralele de transport al energiei termice, cu modul termic individual. Astfel, clienţii îşi pot porni încălzirea în orice moment al anului. De exemplu, la Hotelul «Moldova» am pornit căldura la jumătatea lunii septembrie 2014, cu aproximativ o lună înainte de începerea oficială a sezonului de încălzire“, a adăugat Ana Maria Icătoiu.

 

Explicaţia preţului mai mic: cărbune mai ieftin

Avantajul termoficării centralizate de la Iaşi este acela că 90% din combustibilul utilizat este reprezentat de cărbune, achiziţionat încă din timpul verii de pe piaţa mondială, la un preţ mult mai mic decât cel al gazului. Astfel, economiile pe termen scurt, mediu şi lung realizate de noii clienţi sunt de cel puţin 20% faţă de costurile înregistrate în cazul utilizării gazelor naturale.

În plus, tariful gigacaloriei la Iaşi evoluează pe baza formulei de ajustare din Contractul de Concesiune dintre Primăria Iaşi şi Dalkia, formulă ce nu recunoaşte drept variabile decât combustibilul şi inflaţia. În acest fel, oricât ar creşte costurile lucrărilor, serviciilor, echipamentelor sau materialelor, operatorul de termoficare este obligat să îşi acopere aceste majorări din propria performanţă şi eficienţă.

 

Aproape 200 de apartamente rebranşate

În ultimii doi ani, aproximativ 200 de apartamente s-au rebranşat la sistemul centralizat de termoficare. „Serviciile oferite, gradul de continuitate în furnizarea apei calde şi a căldurii, de peste 95%, costurile cu aproximativ 25% mai mici decât cele ale locatarilor ce au centrale individuale – toate aceste argumente i-au convins să revină la termoficarea centralizată“, a explicat Ana Maria Icătoiu situaţia acestor imobile.

 

1.000 de familii au primit bani înapoi după ce asociaţiile i-au păcălit

Un atu pentru Dalkia este şi campania de calculare retroactivă a costurilor în cazul celor 150 de asociaţii de proprietari reclamate de locatarii nedreptăţiţi în iarna 2013-2014 pentru că au repartizat ilegal costurile cu încălzirea. Acţiunea a fost unică în România după 1989, această campanie făcând în aşa fel încât peste 1.000 de familii să îşi primească înapoi banii cu care fuseseră încărcate la plata căldurii pe listele de întreţinere de către administratori sau firmele de administrare.

 

14 şcoli, racordate la sistemul centralizat

Potrivit unei Hotărâri de Consiliu Local din mai 2014, s-a aprobat racordarea la sistemul centralizat a 14 institutii de învăţământ, acţiune în urma căreia bugetul local va economisi aproximativ 600.000 de lei pe an la factura de apă caldă şi căldură, faţă de cât se plăteşte acum, cu cazanele pe gaze naturale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here