Marii câștigători de la cea de-a XXII-a ediție a Târgului LIBREX 2014

Cea de-a XXII-a ediţie a Târgului Librex 2014 de la Iaşi şi-a desemnat câştigătorii, după cinci zile în care cartea a fost în centrul atenţiei.

 

Târgul de Carte, Artă şi Muzică „Librex” 2014, organizat în mod tradiţional de „Sedcom Libris” la Iaşi şi ajuns la cea de-a XXII-a ediţie, s-a încheiat duminică, la Atrium Palas Mall. Timp de cinci zile, rafturile înţesate de cărţi au constituit o adevărată atracţie pentru publicul ieşean.

Oferta a fost una bogată şi de această dată, manifestarea reunind 125 de expozanţi din domeniul editorial din întreaga ţară. În ceea ce priveşte desemnarea câştigătorilor, misiunea juriului nu a fost tocmai uşoară: „Majoritatea editurilor au făcut o selecţie severă a cărţilor, au adus carte de bună calitate. Editorii ştiu că Iaşul este un centru universitar puternic, iar cumpărătorii sunt în mare parte studenţi şi profesori. Poate afacerea nu este una enormă, dar încasările sunt semnificative la Iaşi, cel puţin comparativ cu alte târguri. Nu aleargă nimeni după locul I, că nu suntem în sport, dar putem spune că Iaşul îşi păstrează locul în liga I a cărţii”, apreciază Ioan Holban.

Marele Premiu „Librex” 2014 pentru cel mai valoros program editorial a fost cucerit de Grupul editorial RAO Bucureşti. Din juriul prezidat de Ioan Holban au făcut parte Cassian Maria Spiridon, preşedintele Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România; Dan Lungu, directorul Muzeului Literaturii Iaşi; Florin Cîntic, istoric, director al Arhivelor Naţionale Iaşi; scriitorii Lucian Vasiliu, Valeriu Stancu şi Valentin Ciucă, secretar fiind Alina Hucai, redactor-şef al Editurii „Sedcom Libris”.

Premiul „Ovidiu” pentru editarea culturii clasice a fost acordat, ex-aequo, Editurii „Doxologia” Iaşi a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi Grupului editorial „Univers Enciclopedic Gold” Bucureşti, iar Premiul SOCEC pentru promovarea culturii române contemporane, ex-aequo, Editurii „Polirom” Iaşi şi Editurii „Cartea Românească” Bucureşti.

Volumul „Între acte”, de Radu Beligan a fost desemnat „Best Seller” , premiul consacrat de „Librex” pentru această categorie desemnând „cartea de cultură cu cel mai mare succes de librărie”. În premieră la „Librex”, juriul a desemnat şi „Revista literară a anului”: „Hyperion” Botoşani.

 

Alte premii acordate de juriul „Librex” 2014:

Premiul „Şaraga” pentru cea mai importantă ediţie critică: Editura „Saeculum I.O.”

 

Bucureşti, pentru lucrarea „Arhiva istorică a României – Bogdan Petriceicu Hasdeu”;

 

Premiul „Otilia Cazimir” pentru editarea de literatură pentru copii şi tineret: ex-aequo, Editurii „Arthur” din Grupul editorial ART Bucureşti şi Editurii „Corint” Bucureşti;

Premiul „Dosoftei” pentru bibliofilie: Editurii TREI Bucureşti pentru „Cartea roşie” de Carl Gustav Jung;

 

Premiul „Vasile Pogor” pentru importul de carte, publicaţii culturale şi ştiinţifice: „Prior Media Grup” Bucureşti;

 

Premiul „Ioan Petru Culianu” pentru cea mai importantă editură care promovează istoria culturii şi civilizaţiei: Editurii „Humanitas” Bucureşti

 

Premiul „Mihail Kogălniceanu” pentru editarea cărţii ştiinţifice şi de specialitate: Editurii Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi;

 

Premiul „Theofil Simensky” pentru editarea literaturii universale – ex-aequo: Editurii „Univers” Bucureşti şi Editurii „Nemira” Bucureşti;

 

Premiul „Laurenţiu Ulici” pentru antologie literară: Editurii „Eikon” Cluj-Napoca, pentru volumele „Clujul poeţilor” şi „Cărţile vieţuirii” de Horia Bădescu;

 

Premiul „Theodor Pallady” pentru cartea de artă: Editurii „Artes” a Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi;

 

Premiul Multimedia: Editurii „Casa Radio” Bucureşti;

 

Premiul „Petru Caraman” pentru multiculturalitate: Presei Universitare Clujene.

 

 

(Sursa: ziarulevenimentul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here