Maricel Popa, președintele PSD Iași: “Am încrederea totală a primarilor care au câștigat alegerile. Am încrederea tuturor consilierilor municipali de la Iași. Am încrederea consilierilor județeni. Am încrederea organizației de tineret. Împreună vom reconstrui în acest partid. Cu calm și rădare. Cu oameni curați. Vom continua să scoatem în față tineri.
Încep prin a le mulțumi celor aproximativ 80.000 de ieșeni care au avut încredere în mine și mi-au acordat votul pentru Consiliul Județean.
Le mulțumesc și celorlalți care au fost la vot și au avut alte opțiuni
Aceasta este democrația autentică. Respectăm opțiunile oamenilor și le acceptăm, chiar dacă sunt dureroase pentru noi. Sper ca cei care vor veni să facă cel puțin cât am făcut eu în 4 ani.
Scorul PSD pe județ, mai puțin municipiul Iași, a fost de 34%, mai mare decât media națională pe țară (30%).
Scorul meu a fost cu aproximativ 5% mai mare decât scorul partidului.
Cu toate acestea, rezultatele obținute nu sunt la nivelul așteptărilor noastre. Vorbesc în mod deosebit de scorul partidului pe județ dar mai ales la municipiu. Sunt multe cauze care au contribuit la acest scor.
Am venit astăzi în fața dvs și a ieșenilor să transmitem un mesaj clar din partea PSD. Suntem în opoziție la Consiliul Județean și la municipiul Iași.
Vom face cu adevărat opoziție. Nu se va mai repeta istoria din mandatul trecut la Consiliul Local.
La municipiu, scorul obținut de PSD mă nemulțumește total. Cred că a venit momentul să spunem lucrurilor pe nume. Nici faptul că unii îmi cer acum demisia nu este un lucru întâmplător. Aici s-a creat un grup de interese care voia și vrea în continuare să pună monopol pe partid. Nu pot să accept acest lucru. Nici până acum nu am facut-o, doar că am păstrat aparențele.
Din păcate, au intrat în povestea asta și unii parlamentari care au obținut rezultate dezastruoase pe colegiile lor. Nu vreau să cred că au făcut-o cu rea intenție, ci prefer să cred că asta este valoarea lor.
De aici încolo PSD la Iași trebuie să se reformeze și în privința parlamentarilor.
Am făcut-o cu listele la Primăria Iași (fără imobiliari), cu candidații la Primăriile din județ (fără penali) și la Consiliul Județean (am întinerit listele).
Fac o ușoară comparație. Eu am obținut aproximativ 80.000 de voturi, iar parlamentarii care au fost pe listele de la CJ și care ar fi trebuit să tragă partidul au obținut puțin peste 65.000 voturi.
Doar prin unitatea de grup vom ajunge să fim, din nou, învingători.
Eu nu am cerut nimănui demisia nici după europarlamentare, nici după prezidențiale. Și atunci rezultatele la municipiu au fost foarte slabe. I-am lăsat mână liberă lui Marius Ostaficiuc și am greșit. Am avut încredere în unii oameni și au profitat de acest lucru în folosul lor.
Pe ei nu îi interesează partidul ci listele de la parlamentare. Iar pe alții doar imobiliarele. Acesta este contextul în care mi se cere demisia.
Nu voi ceda. Sunt aici pentru că reprezint interesele ieșenilor. Interesele corecte. Nu cele ilegale sau cele frauduloase.
PSD la Iași se reformează și nu ne oprim.”, a declarat Maricel Popa.