Marea găselniţă pentru a scăpa de executare: un divorţ rapid la mediator şi un nou credit. Ieşenii divorţează, dând cu tifla băncilor

Soţul rămâne în Centrala Riscului de Credit, iar soţia, proaspăt divorţată, poate contracta noi credite. Fenomenul ia amploare, confirmă specialiştii: de obicei, se divorţează rapid, se dă un tun la o altă bancă şi apoi cuplul pleacă din ţară.

 

“Schema divorţului” este noua găselniţă folosită de ieşenii care vor să scape de creditele împovorătoare. Fenomenul este confirmat de funcţionarii Stării Civile, care au sesizat o rată mare, în ultimul an, de divorţuri urmate apoi de recăsătorirea celor doi parteneri. Acelaşi lucru este sesizat şi de mediatori, care confirmă că, în acest mod, cuplurile încearcă să scape de executările silite.

 

Unul preia creditul, celălalt face altul

Odată cu criza, rata creditelor neperformante a crescut exponenţial, iar în ultimul an s-a sesizat atingerea pragului minim de suportabilitate a rambursărilor. În piaţă a început să se audă de o nouă metodă de a fenta băncile: printr-un divorţ de formă. Când doi soţi ajung în Centrala Riscului de Credit, cu CNP-urile înregistrate în baza de date, amândoi riscă popriri pe conturi, pe salarii şi niciunul nu mai are acces la noi credite, pentru a putea ieşi din încercuire. Astfel, recurg la divorţ, urmând ca unul din ei să preia restanţele la credit, iar celălalt să se prezinte la bănci şi să spună că este degrevat de orice obligaţii financiare.
Următorul pas: fie iau un nou credit pe care îl acoperă pe cel dinainte, rămânându-le şi nişte bani, fie trag un ultim tun, împrumutând o sumă mare şi pleacă amândoi din ţară pentru a munci în Uniunea Europeană.

 

Divorţează şi apoi se recăsătoresc

“Ne-am mirat când am văzut că se înmulţesc cazurile în care oameni care au divorţat vin să se recăsătorească şi am aflat de la specialişti că oamenii încearcă astfel să scape de ratele la bănci”, a declarat Marius Bodoga, şeful Stării Civile Iaşi.
Reţeta este confirmată de mediatorul Adrian Apostu, la care au venit să divorţeze astfel de cupluri: “Doar unul din soţi este titularul creditului, dar şi celălalt apare în Centrala Riscului de Credit şi băncile refuză să-i mai dea un alt împrumut. Vin să divorţeze la mediator, pentru că este mult mai ieftin decât în instanţă”. Un analist de credit de la o sucursală bancară ieşeană ne-a declarat, sub anonimat, că fenomenul ia amploare: “După divorţ, banca nu se poate îndrepta împotriva celuilalt partener. Soţia, de exemplu, nu mai figurează cu datorii şi imediat face împrumuturi mici, fără gaj, la mai multe bănci”.
Mediatorul Adrian Apostu afirmă că “un astfel de divorţ, cu consimţământul fiecărei părţi, este automat o fraudă”. Profesorul de economie Tiberiu Brăilean crede că trebuie înteţit controlul instituţiilor bancare: “Executările silite s-au înteţit, la presiunea BNR, dar divorţul urmate de luarea de credit este un fenomen infracţional. Cei care cred că pot da tunuri aşa vor ajunge să plătească, se vor face anchete în scurt timp şi vor fi prinşi câţiva şi daţi ca exemplu”.

 

Un divorţ cu zâmbetul pe buze sau cum sună despărţirea ca un nou început în doi

 

Metodă de a fenta taxa de mediu

O altă invenţie românească este divorţul formal prin care cuplurile încearcă să scape de plata taxei de mediu la maşini. Fenomenul a fost sesizat la începutul acestui an. În normele de aplicare a legii privind noul timbru de mediu, din 2013, se spune că sunt scutite de la plată maşinile provenite din partaj, la desfacerea căsătoriei.
Schema este următoarea: se aduce o maşină de “afară”, cu numere străine, iar înainte de înmatricularea în România, cei doi soţi divorţează, autoturismul ajung prin partaj la unul dintre ei. Următorul pas este înmatricularea în ţară, unde se prezintă actul de partaj şi astfel maşina este scutită de taxă.
Metoda a fost combătută de Guvern de la 1 septembrie, printr-un amendament. Cei care mai recurg la o asemenea metodă se pot alege cu dosar penal.

 

Cauza nr. 1 a divorţurilor: româncele plecate la muncă

Dar cel mai grav fenomen în materie de divorţuri, confirmat de şefii Stării Civile, este cel provocat de plecatul la muncă în străinătate. “80% din divorţuri au ajuns să fie reprezentate de această cauză, mai ales când soţia pleacă şi bărbatul rămâne acasă”, spune Marius Bodoga. În general, femeile ajung în Italia, Spania sau Anglia, ca menajere, iar soţii rămân în Iaşi. După un an-doi, din cauza distanţei, ieşencele cer divorţul pentru că îşi găsesc alţi parteneri în străinătate şi încep o viaţă nouă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here