Marea Britanie va ajuta Republica Moldova să lupte împotriva regimului Putin

Premierul britanic David Cameron este decis să acorde 20 de milioane de lire sterline anual unor state ex-comuniste din sud-estul Europei, printre care și Republica Moldova, pentru a rezista Rusiei și regimului instaurat de Vladimir Putin, scrie The Thelegraph.

 

Liderul Executivului de la Londra a anunțat joi seară, în cadrul summitului de la Bruxelles, un plan ambițios prin care să trimită funcționari britanici în Republica Moldova, Georgia, Bosnia Herțegovina și Serbia pentru a ajuta aceste state în a implementa reforme și a lupta cu birocrația.

Planul poate ajuta în prevenirea apariției unei „noi Ucraina”, contribuind la reformarea acestor țări, edificarea unor piețe libere, democrații funcționale și curățirea instituțiilor statului de nepotism, susțin oficialii britanici.

 

Această zonă a Europei este vulnerabilă în fața Rusiei, din cauza nivelului extrem de ridicat al corupției dar și a influenței crescânde a oligarhilor ruși, menționează sursa citată.

Aceste vulnerabilități pot fi contracarate prin edificarea unei societăți civile puternice, care ar putea lupta cu propaganda lui Putin.

Inițiativa premierului britanic nu este una nouă. Ea a fost implementată cu succes imediat după căderea Zidului Berlinului de către o predecesoare a sa, fostul premier Margaret Thatcher. Atunci Marea Britanie a susținut Cehoslovacia, Polonia și Germania de Est.

 

Programele britanice vor fi implementate în sectoare precum cele energetic, bancar și politic și vor fi dirijate de oficiali guvernamentali britanici și experți de la instituții precum Banca Mondială.

Un astfel de fond a fost deja creat pentru Ucraina, însă în aceste 4 țări scopul este de a preveni o situație precum cea în care s-a pomenit Kievul în prezent.

 

 

 

(Sursa: independent.md)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here