MANGO Broker – Gratis înseamnă Gratis – concept inovator în domeniul creditării bancare

Mango Broker, cel mai mare broker de creditare din Moldova, a cărui servicii sunt gratuite pentru clienți, a deschis un nou sediu ultramodern, primitor, adaptat nevoilor clienților, în centrul financiar al Iașiului, pe Str. Armeană nr. 20. Este primul MANGO Broker HUB din România, un concept inovator de co-working pentru profesioniștii din domeniul bancar. Modelul va fi extins și în alte centre urbane din țară, precum Cluj, Timișoara, București, Constanța etc.“Educaţia financiară este extrem de importantă, mai ales în lumina evenimentelor din ultima perioadă. Mango Broker a apărut din dorinţa de a-i ajuta pe cei aflaţi la nevoie, pe cei care caută un sprijin financiar, dar care nu îşi permit nici să piardă timpul şi nici să piardă bani. Asta înseamnă şi Mango Broker, timp şi bani câştigaţi”, a precizat Mugur Rotaru, managerul companiei.

Str. Armeană nr. 20

Mango Broker este o societate specializată pe intermediere de credite ipotecare, credite imobiliare, credite de nevoie personale, consultanţă fonduri europene. Fondatorii companiei și managerii celor 50 de francize din România au zeci de ani de experiență în domeniul bancar, care vin în întâmpinarea nevoilor celor care vor să apeleze un credit şi nu numai, totul în baza unei consultanţe financiare gratuite.

La Mango Broker nu se pierde nici timpul, nu se pierd nici banii

“Noi lucrăm cu toate băncile din România și reușim să obținem cea mai mică dobândă de pe piață în momentul aprobării creditului. În multe cazuri negociem cu finanțatorii un cost al creditului mai bun decât cel pe care l-ar obține clientul. Noul sediu deschis în municipiul Iași este exact ceea ce aveam nevoie cu toţii, atât noi, cât şi clienţii noştri. Este vorba de o sală de întâlniri, un spațiu de joacă pentru copii, zonă de relaxare, precum și birouri individuale. Sunt convins că acest nou concept ne va apropia mai mult de clienți și ne va susține și pe noi în dezvoltarea continuă și accelerată pe care o avem”, a completat Mugur Rotaru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here