Mama actorului Mihai Bendeac ironizată de Mircea Badea

Disputa dintre Mircea Badea și Mihai Bendeac face victime colaterale, iar în vizorul realizatorului de la Antena 3 a intrat mama actorului.

Emilia Bendeac a declarat pentru Click că toată această poveste are loc, deoarece fiul său a deranjat pe cineva şi că îi mai rămâne doar speranţa în Dumnezeu, că Mihai va fi lăsat să îşi facă meseria.

Afirmaţiile sale nu au fost ignorate de Mircea Badea, care a reacţionat imediat pe blogul său.

„Presupunând că interviul nu e o făcătură, domnia sa susţine că fiului i se face o nedreptate şi aşteaptă intervenţia divină în chestiune. Doamne ajută! Sper ca fiul să nu refuze principial rolul de Moise”, a notat Badea.

El a precizat că indiferent de cine va interveni, Radu Banciu nu va colabora cu Bendeac pentru realizarea emisiunii.

„Dar cu sau fără intervenţia lui Dumnezeu, Buddha, Allah, Zamolxe, Manitu, Ţeavă sau Adrian Sârbu, bolnavul mintal (…) nu calcă aici. Mămicuţelor, plâns!”, a adăugat el.

Mircea Badea a mărturisit că a citit textul de la care a început toată problema, adică cel pentru realizarea rubricii „Bătălia în Rime” dintre el şi Radu Banciu, precizând că i s-a părut foarte prost.

„La insistenţele lui Marius Tucă am citit acum textul momentului spre care virează curveşte acuzaţia de cenzură a artistului. Vai, dar cât de prost e! (textul) După cum spunea un comentator genial pe net, reclamele la farmacia inimii Catena, cu Stela şi Arșinel, prin comparaţie, sunt de Oscar!”, a încheiat el.

Mihai Bendeac a anunţat la începutul săptămânii că emisiunea sa, iCOmedy, cel mai probabil nu va mai fi difuzată pe post, deoarece i se interzice libera exprimare, însă reprezentanţii Antena 1 au susţinut că problema este că actorul nu respectă anumite clauze din contract.

Problema a pornit de la dorinţa acestuia de a realiza o „Bătălie în Rime” între Mircea Badea şi Radu Banciu, lucru care l-a făcut pe realizatorului Antenei 3 să reacţioneze destul de dur la adresa actorului.

 

 

(Sursa: ziare.com)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here