Maghiarii îi avertizează pe guvernanţii români: “IEŞIM ÎN STRADĂ!”

Foto: Kelemen Hunor

Maghiarii din Harghita, Covasna şi Mureş „se tem de o asimilare foarte perversă”, prin proiectul regionalizării. O spune într-un interviu la RFI, preluat de hotnews.ro, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor. El avertizează că oamenii ar putea ieşi în stradă, dacă Ţinutul Secuiesc va fi „asimilat spre Braşov, Buzău sau Neamţ”.

Kelemen Hunor declară că „în Harghita, în Covasna şi în Mureş mai puţin, vrei-nu vrei, trăiesc maghiarii. Este o zonă, aşa cum este şi Ţara Moţilor şi Moldova şi Dobrogea, cu anumite tradiţii istorice, culturale, legături sociale, economice şi din acest punct de vedere, eu cred că orice abordare, indiferent cum faci acolo are şi o conotaţie etnică”.

Liderul UDMR precizează că „nici Ceauşescu nu a îndrăznit în ’68 să facă o organizare teritorială în aşa fel încât cele două judeţe, trei judeţe să fie împărţite în patru-cinci-şase alte zone sau populaţia să fie asimilată spre Braşov, spre Buzău, spre Neamţ şi aşa mai departe. Oamenii au ieşit în stradă şi în ’68. Dacă cineva crede că nu vor ieşi în 2013, eu cred că se înşeală!”.
 

„O asimilare perversă”

Maghiarii din Harghita, Covasna şi Mureş se tem de o asimilare perversă, susţine Kelemen Hunor: „Acolo care este frica? Vă spun, când noi am citit acel studiu, la care se face referire, inclusiv vicepremierul Liviu Dragnea, care spune că problemele României vor fi rezolvate dacă diferenţele regionale, culturale vor fi şterse, atunci sigur că cei care trăiesc în Harghita, Covasna şi Mureş şi nu numai se tem de o asimilare foarte perversă. Printr-o reorganizare administrativă faci în aşa fel încât în nici o structură la nivel regional, acea comunitate să nu aibă nici un cuvânt de spus. Nu putem accepta acest lucru!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here