„Mă îndoiesc că este de bună credință”

Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, l-a criticat, miercuri, pe ministrul Justiției pentru încercarea de a modifica pe ascuns Codul Penal și de a adopta o ordonanță privind grațierea în mod netransparent.

„De ce trebuie făcute aceste modificări la Codul Penal în mod netransparent prin ordonanță de urgență? De ce nu s-a comunicat?”, s-a întrebat șefa DNA la Europa Fm.

Laura Codruța Kovesi a precizat că nu a discutat pe această temă cu președintele Iohannis.

„Nu am avut o discuție pe acest subiect cu președintele. Am avut o discuție cu ministrul Justiției, ocazie cu care domnul ministru a promis că orice modificare se va face va fi discutată în sistem. Văd că și-a încălcat această promisiune. Mă așteptam. (…) Să vedem în ce sens se clarifică. Practica este unitară și este foarte clară și decizia CCR. Nu văd ce ar putea fi clarificat. Mă îndoiesc că este de bună credință (n.r. ministrul Justiției, Florin Iordache). Dacă este o clarificare de ce se lucrează în secret, de ce se lucrează noaptea? De ce nu este o procedură transparentă?”, s-a mai întrebat șefa DNA.

Ministerul Justiţiei a elaborat două acte normative, care au fost finalizate marţi, unul dintre ele vizând graţierea, nu şi aministia, a anunţat ministrul Justiţiei, Florin Iordache, la finalul şedinţei de Guvern prezidate de preşedintele Iohannis.

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here