Lovitură de teatru! Unul dintre „sinucigașii” uciși de tren sâmbătă noaptea, este artistul ieșean Tony Ray, alias Radu Lefter

Artistul ieşean Radu Lefter, alias Tony Ray, de 33 de ani, a murit sâmbătă noapte după ce a fost lovit de un tren. Martorii susţin că ar fi fost vorba de o sinucidere, însă nici varianta unui accident nu este exclusă, informează „Adevărul”.

 

Radu Lefter a fost strivit de un tren ce circula în zona Canta, pe ruta Iaşi-Truşeşti, în jurul orei 22.30. Apropiaţii familiei susţin că acesta nu era în apele sale în ultima perioadă, însă susţin că Radu nu ar fi avut niciun motiv pentru a-şi pune capăt zilelor. Sinuciderea este, însă, cea mai plauzibilă variantă, potrivit unor surse din rândul anchetatorilor.

 

Cunoscut pe piaţa muzicală sub numele de Tony Ray, melodiile ieşeanului au avut foarte mare succes în ţări ca Azerbaijan, Bulgaria, Serbia sau Turcia.

 

 

În ultima perioadă, însă, Radu era destul de sceptic privind cariera sa muzicală. În momentul în care acesta a fost strivit de tren, ieşeanul avea căştile pe urechi. Multe dintre piesele sale au şi câteva milioane de vizualizări pe YouTube.

 

Citește și Sinucideri la indigo. Groază în Canta: doi bărbați s-au aruncat în fața trenului

 

Radu Lefter a început lecţiile de muzică de mic, primul său instrument fiind vioara. A absolvit cursurile Universităţii “George Enescu” şi din 2004 a colaborat cu United Media Music unde a compus şi produs pentru numeroşi artişti precum Lavinia, Anda Adam, Andra sau Double D.

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here