Loverboy, ucigaşul de destine. Metoda prin care un proxenet din Iași își transforma iubitele în sclave sexuale

Procurorii destructurează reţea după reţea, grozăvie după grozăvie, dar proxeneţii nu se lasă învinşi. Un proxenet din Iaşi aplica o reţetă de groază pentru a face bani din prostituţie, inclusiv în Italia. Ochea fete pe stradă, le spunea că s-a îndrăgostit de ele, le filma în timp ce făceau sex şi, prin şantaj şi violenţă, ajungea să aibă control total asupra lor. A fost arestat şi trimis în judecată. 

 

Amăgită cu vorbe de iubire, o copilă de 12 ani a ajuns să fie exploatată sexual în beneficiul unui traficant de persoane. Cristian Mircea i-a spus fetei că s-a îndrăgostit de ea şi este om de afaceri, pentru ca apoi să o împartă cu diferiţi clienţi de servicii sexuale. Bărbatul ar mai fi racolat şi alte fete, multe dintre ele minore, şi le-ar fi obligat să se prostitueze în ţară şi în Italia. Tinerele ar fi fost bătute, ameninţate şi obligate să-i aducă  bărbatului minimum 800 de euro pe zi. Prins de anchetatori, Cristian Mircea a fost trimis în judecată.

 

De la iubire la agresiune

Fata de 12 ani a fost abordată, în 2014, pe o stradă din cartierul Păcurari de Cristian Mircea (33 de ani), care i-a spus că este îndrăgostit de ea şi ar dori să fie prieteni. „Mircea Cristian i-a spus că are mulţi bani, are o firmă de construcţii şi este îndrăgostit de ea. Persoana vătămată i-a spus că are doar 12 ani, iar el i-a spus că nu este nicio problemă, că o va creşte el”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Eleva s-ar fi întâlnit de mai multe ori cu Cristian Mircea, care ar fi determinat-o să întreţină cu el relaţii sexuale. Vorbele dulci s-au transformat curând în pumni, bărbatul lovind-o de mai multe ori pe A.O., chiar şi în locuri publice, susţin anchetatorii.

 

Minciuna devoalată

Fata ar fi aflat, în cele din urmă, că afacerile prietenului ei nu au nimic de-a face cu construcţiile, şi că, de fapt, acesta ar fi obţinut bani de pe urma unor fete pe care le exploata în Italia. Ea l-a însoţit de nenumărate ori la diferite sucursale bancare pentru a ridica sume trimise de „angajatele” sale. „Mircea Cristian, zis Caty, i-a spus persoanei vătămate de mai multe ori că, după ce va împlini vârsta de 16 ani, va vorbi cu mama ei pentru a-i da voie să meargă în Italia cu el. În Italia, ea trebuia să practice prostituţia «la stradă» ca şi celelalte fete, pentru a face bani şi a-şi crea un viitor împreună, lucru pe care nu trebuia să-l cunoască mama ei”, se mai arată în documentul citat. A.O. le-a povestit procurorilor că, încă de la început, Cristian Mircea a filmat-o în timp ce întreţinea cu el raporturi sexuale, şantajând-o că va arăta imaginile mamei ei, dacă nu va face ce-i spune el.

 

Fetele traficate de proxeneţi au, uneori, vieţile pecetluite

Caz similar cu o colegă de şcoală

De la 13 ani, din vara lui 2015, adolescenta ar fi început să se prostitueze, găsind clienţii în urma unui anunţ postat pe site-ul „publi24”, şi mergând cu aceştia la diferite pensiuni şi hoteluri din Iaşi, printre care Unirea şi Traian, dar şi la domiciliul acestora. Banii i-ar fi împărţit cu Cristian Mircea, care i-ar fi solicitat să ceară 200 de lei pentru un act sexual şi 400 de lei pentru o oră de astfel de servicii.

În final, pentru că bărbatul ar fi bătut-o de mai multe ori, adolescenta ar fi decis să rupă orice legătură cu acesta. Fata le-a mai spus procurorilor că Mircea ar fi procedat într-o manieră similară cu o colegă de-a ei de şcoală: ar fi întreţinut relaţii sexuale, ar fi filmat-o, şantajat-o şi obligat determinat-o să se prostitueze pentru el.

A.O. vrea acum 15.000 de euro daune de la cel care ar fi exploatat-o.

 

Tinere exploatate în Italia

Anchetatorii susţin că Cristian Mircea şi fratele său, Dobrin Piţai, ar fi obţinut importante sume de bani de pe urma a 17 fete, majoritatea minore,  pe care le-ar fi obligat să se prostitueze în Iaşi sau în Roma. Unora dintre victime li s-ar fi promis locuri de muncă bine plătite în Italia, altele, în schimb, ştiau că se vor prostitua, dar că vor primi o parte din bani. „De cele mai multe ori, inculpatul Mircea Cristian simula relaţii sentimentale cu tinerele recrutate convingându-le să accepte practicarea prostituţiei prin promisiunea unui viitor împreună cu acestea”, spun procurorii.

 

Citește și Lovitura lui Cimpoeșu: și-a făcut un SMURD privat, cu sediul la ea acasă

 

Stabilea tarifele

Fetele erau cazate iniţial la locuinţa lui Mircea din Păcureţ, apoi trimise în Italia cu diferite firme de transport, minorele ieşind din ţară cu acte false. Odată ajunse la destinaţie, bărbatul le-ar fi cazat în locuinţe închiriate şi le-ar fi instruit cu privire la serviciile sexuale pe care trebuiau să le presteze şi la ce tarife ar fi trebuit să perceapă. Una dintre tinere le-a spus anchetatorilor că înainte de a pleca „pe teren” li s-au dat „10 prezervative, şerveţele umede şi uscate, o sticlă cu apă şi câte un croissant” „Mircea Cristian le-a instruit spunându-le că, pentru o oră de sex (oral, anal, normal) să ceară 200 de euro, un act sexual oral 50 de euro, iar pentru două ore de sex la domiciliul clientului, 400 de euro”, susţin anchetatorii.

Anchetatorii arată că una dintre fete ar fi rugat un client marocan să o salveze, dar acesta a fost găsit de Cristian Mircea şi alţi doi bărbaţi şi bătut cu bâtele. Fata ar fi fost ameninţată că, dacă va mai încerca să plece, va fi ucisă. Doar într-o lună de zile, cât a fost explotată de Mircea, tânăra ar fi obţinut 20.000 de euro.

 

 Misiune ingrată pentru Radu Irimia, avocatul proxenetului

Cercetările continuă

Procurorii de la Crimă Organizată din Iaşi l-au trimis în judecată, zilele trecute, pe Cristian Mircea, în stare de arest, pentru infracţiunile de trafic de persoane şi trafic de minori, fiind acuzat că a exploatat sexual patru fete. Anchetatorii au disjuns cercetările în cazul bărbatului în ceea ce priveşte situaţia altor 13 fete, urmărirea penală neputând fi finalizată pentru că mare parte din victime ar fi încă în Italia. „Clientul meu respinge acuzaţiile aduse şi se consideră nevinovat de infracţiunile reţinute în sarcina lui. Singura în măsură să decidă este instanţa de judecată, în urma probatoriului ce se va administra în cursul judecăţii”, a declarat Radu Irimia, avocatul lui Cristian Mircea. De asemenea, cercetat în dosar este şi Dobrin Piţai, acuzat de constituirea unui grup organizat, trafic de persoane şi trafic de minori, acesta fiind, însă, în Italia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here