Loganul de RUSIA: mai frumos şi mai dotat decât al nostru!

 

Renault a publicat primele imagini Loganul rusesc, iar modelul se diferenţiază de maşina destinată pieţei din România printr-o serie de elemente prezente atât la interior cât şi la exterior.
 

Primele imagini cu Loganul destinat pieţei din Rusia au apărut pe pagina oficială de Facebook Renault Russia, iar modelul este prezentat drept perfect adaptat la clima şi la condiţiile drumurilor din Rusia.

Din punct de vedere vizual, Loganul de Rusia primeşte elemente decorative cromate pentru calandru şi spoilerul faţă plus o nouă gamă de culori mai vii, preluate de la fratele Sandero.

 

Acesta este modelul Logan transformat pentru piaţa din Rusia

 

Setul de inserţii cromate este continuat la interior la nivelul consolei centrale redesenate, unde încadrează aeratoarele dreptunghiulare şi se alătură sistemului Media NAV. În rest, vorbim despre acelaşi design afişat de modelul Logan comercializat în ţara noastră, însă modelul ar putea primi suplimentar climatizare automată cu comenzi preluate de pe Renault Clio 4, geamuri electrice, senzori de parcare şi tapiţerie din piele.

După 75.000 de kilometri de teste pe drumurile din Rusia, Renault Logan va primit start la vânzare în această primăvară.

 

 

 

(Sursa: promotor.ro)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here