Locul în care botoșănenii SE DUC SĂ MOARĂ. Peste o sută de pacienți au sfârșit, anul trecut, la Secția I Medicală Spitalului Judeţean „Mavromati”

Peste 100 de  botoşăneni şi-au dat ultima suflare în anul 2012 pe paturile unei singure secţii din cadrul Spitalului Judeţean Mavromati. Este vorba despre secţia Medicală I, care are ca specialitate medicina internă, ce se ocupă cu diagnoza, terapia şi prevenirea bolilor organelor interne.
 

Teribila constatare aparține jurnaliștilor de la botosaneanul.ro.

 

Mulţi pensionari, cazuri complexe

Medicina internă este împreună cu chirurgia una dintre cele mai importante și mai vaste ramuri ale medicinii. În practică, un medic internist este confruntat cu simptome și boli din toată gama medicinii, de la dermatologie până la neurologie.”Secţia Medicală I a înregistrat un număr de 111 decedaţi. În ordine descrescătoare s-a înregistrat un număr de 95 de persoane decedate în cadrul secţiei de Neurologie, apoi la Oncologie 82, Chirurgie 79 de persoane şi la Cardiologie 69”, a declarat, Ioan Asaftei, directorul adjunct al unităţii medicale.

 

Deşi secţia numără doar 75 de paturi, dintre care opt sunt pentru compartimentul de endocrinologie şi 15 alocate pentru hematologie, este foarte aglomerată cu o patologie ridicată şi cu pacienţi vârstnici unde se prezintă cazuri într-adevăr grave, susţin reprezentanţii unităţii spitaliceşti. Marea majoritate a bolnavilor care se internează pe secţia Medicală I suferă de afecţiuni interne, endocrinologice, nefrologice sau hematologice.

 

Afecţiunile aparatului circulator omoară cei mai mulţi botoşăneni

Pe de altă parte, conform datelor statistice de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP), bolile cele mai frecvente din cauza cărora au decedat cei mai mulţi botoşăneni în anul 2012 diferă faţă de cele mai dese întâlnite la spital. Astfel, cele mai multe decese sunt din cauza afecţiunilor aparatului circulator, cu aproape 3.200 de morţi, şi cuprind boli cerebro vasculare 796, hipertensiune arterială 707, infarct miocardic 440 şi alte cardiopatii 191. Pe locul al doilea se situează tumorile, cu un număr de 991 de cazuri.

 

Îngrijorător este şi numărul foarte mare al deceselor înregistrate de Direcţia Judeţeană de Statistică. În întreg judeţul s-au consemnat anul trecut 8.234 decedaţi iar, în 2013 în primele şase luni, din datele provizorii reiese că au murit 2.846 de botoşăneni.

 

(Sursa: botosaneanul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here