Liviu Dragnea, reacție dură după acțiunea ANAF la Antene

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, marţi, că acţiunea ANAF în cazul posturilor de televiziune ale trustului Intact reprezintă un atentat la adresa libertăţii presei, precizând că social-democraţii aşteaptă cu interes răspunsuri de la premierul Dacian Cioloş.

Liderul PSD şi-a exprimat „indignarea” faţă de demersurile ANAF. „”Este clar un atentat la libertatea presei. (…) Aşteptăm cu mare interes răspunsurile premierului Dacian Cioloş”, a declarat Dragnea, într-o conferinţă de presă. Senatul a decis, marţi, la propunerea lui Călin Popescu Tăriceanu, să-l cheme pe premier pentru a da explicaţii cu privire la acţiunea ANAF în cazul Antena 3, pe care preşedintele Senatului a calificat-o drept „un plan bine pus la punct de suspendare a democraţiei şi de anihiliare a presei”.

 

La rândul său, liderul senatorilor PSD, Mihai Fifor, a spus că social-democraţii se raliază acţiunii lui Tăriceanu. „PSD nu poate asista nepăsător la această tentativă de suprimare a unui post de televiziune din România – stat European, România membru al UE”, a susţinut Fifor. Sediile posturilor de televiziune Antena 1 şi Antena 3 trebuie eliberate în cinci zile, respectiv până la sfârşitul acestei săptămâni, inspectorii ANAF prezentându-le notificarea de evacuare pentru a pune în executare sentinţa penală din 2013, potrivit căreia statul a intrat în posesia imobilelor.

 

„Direcţia generală regională a Finanţelor Publice Bucureşti, în calitate de organ de valorificare împuternicit conform prevederilor O.G. nr. 14/2007, ca reprezentant al statului român-proprietar al imobilelor ce au fost confiscate şi trecute în proprietatea privată a statului, libere de orice sarcini, în baza unei sentinţe judecătoresti, a notificat astăzi (luni – n.r.), 15.02.2016, în scopul evacuării, persoanele juridice care ocupau imobilele anterior menţionate”, se arată într-un comunicat al ANAF.

 

 

(Sursa: zf.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here