Liviu Avram, ejaculatorul Cauzei Drepte

despre jegurile care clamează igiena şi înghiţitorii lor elevaţi

 

Liviu Avram e, de mai mulţi ani, unul dintre farurile jurnalistice ale Căii Drepte. Din amvonul său de şef la ” Adevărul „, acest apostol neînfricat şi neîndurător se luptă zilnic cu hidra Întunericului, explicînd populaţiei progresiste cine e bun, cine e rău, cine e patriot şi cine e omul Moscovei. Un tomograf precis, cu certe valenţe chirurgicale, ar zice unii că e acest inconturnabil luptător numit Liviu Avram.

Mă rog, dacă m-aţi întreba pe mine, v-aş spune că acest far jurnalistic e un dezgustător propagandist toxic, unul dintre mulţii vînzători de lapte negru şi de cacao roz. Dar fiind eu un om al Moscovei, un duşman al progresului deci, mai bine că nu mă întrebaţi. Aşa că vă propun să vă opriţi atenţia asupra unui fragment dintr-un recent articol, luminător şi progresist, scris de farul Liviu Avram.

Meritul principal îl are Valer Dorneanu, care de trei ani înghite fără să se strîmbe tot ce-i ejaculează Florin Iordache „. Am încheiat citatul.

Pauză de aerisire.

Desigur, un om care gîndeşte cu mintea proprie ştie ce fel de politruci ieftini şi penibili sînt Dorneanu şi Iordache. De asemenea, cititorii cu oarece memorie îşi aduc aminte ce indignare provocau, nu chiar cu 100 de ani în urmă, mizeriile dezgustătoare scrise sau spuse de răposatul tribun al popolului, şeful PRM-ist C.V. Tudor. Un reziduu al democraţiei, o tumoare facială a politicii romîneşti, aşa era considerat fostul lingău ceauşist, la pachet cu vomele lui publice.

Se pare că L.W.C. Avram e un model igienic de bune practici, cel puţin pentru turmele de #rezistenți, spălate pe creier. Mai ales că omul şi-a cerut şi un fel de semi-scuze, la mişto, că doar nu era s-o facă pe bune, eventual ducîndu-se apoi la un psiholog cu experienţă clinică.

Nu mă îndoiesc că turmele de progresişti, aliniate în spatele farului L.W.C. Avram, ar putea explica, cu lux de detalii analitice, de ce voma scrisă a farului lor e doar o legitimă accentuare stilistică, spre deosebire de deversările odiosului C.V. Tudor. Nu mă îndoiesc nici de diagnosticul medico-social al sutelor de maimuţe cu costum care au apreciat cu ” like ” voma igienică şi terapeutică a gurului Căii Drepte.

Desigur, e dreptul acestor turme agresive să înghită ceea ce le oferă gurul L.W.C. Avram, împreună cu restul haitei de şamani cu normă dublă. Problema e alta : aceste robinete cu vomă mentală nu fac parte din reţeaua de canalizare a societăţii, ci au luat locul surselor de apă potabilă. Ba chiar s-au înfipt porceşte în tot felul de amvoane, cu pretenţii de potire sfinte, care aduc poporului împărtăşania cu Sîngele Sfînt al Democraţiei şi Progresului.

Iar numele acestor profeţi dezgustători şi mincinoşi e, precum li s-a zis mai demult, Leghiune. Adică mizeria otrăvită şi cancerigenă, vîndută drept iarbă de leac.

Lucian Postu

 

Lucian Postu este publicist şi consultant politic, PR & media. A fost corespondent BBC şi Radio Europa Liberă , consultant BBC pentru Republica Moldova şi editorialist al mai multor publicaţii . Foloseşte ortografia recomandată de Institutul de Filologie ” Al. Philippide ” din Iaşi, cu excepția cuvîntului  ” romîn ” și a derivatelor sale.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here