Liubliana, stăpână de fotbaliști. Peste ani, s-ar putea ca Liga lui Mitică să se cheme Liga Liublianei

Încă o impresară face şi desface prin loturile echipelor de Liga 1, având contracte cu 100 de jucători. Doi dintre jucătorii reprezentaţi de Liubliana Nedelcu joacă la CSMS: Mitic şi Caparco. Planurile tinerei impresare sunt mari: în viitor, vrea şefia Ligii Profesioniste de Fotbal.  

 

Femeile dau cu succes, din coate, într-o lume considerată ca aparţinând bărbaţilor. După Anamaria Prodan, o altă reprezentantă a sexului frumos face transferuri pe bandă rulantă în Liga 1: Liubliana Nedelcu. Şi CSMS Iaşi are în componenţă doi fotbalişti, Alessandro Caparco şi Milan Mitic, ale căror interese au fost reprezentate la momentul semnării actelor de Nedelcu. 

 

A vrut să fie medic

Deşi dorea iniţial să devină medic, Liubliana Nedelcu a ales să studieze la Facultatea de Drept şi ASE-Management. În 2003 a încercat să intre în avocatură, dar a aflat că va avea loc un concurs pentru un post de ofiţer de Relaţii Internaţionale la Inspectoratul General al Jandarmeriei. A promovat examenul, iar, după doi ani, a devenit ofiţer de presă la Jandarmeria Capitalei.

În 2008 i s-a propus postul de ofiţer de presă la Rapid Bucureşti şi a acceptat. Astfel a început relaţia ei cu fotbalul. În 2010 a preluat postul de director de Comunicare şi Marketing la Astra Ploieşti (actuala Astra Giurgiu), iar, în 2011, a devenit director general la FC Braşov. „Din 2012 am devenit impresar, pentru că am observat cât de bine pot să lucrez cu fotbaliştii şi am decis să-mi fac agenţia mea. Am vrut să fiu eu şefa mea!“, a declarat Liubliana Nedelcu pentru 7EST.

 

 

Unii jucători s-au îndrăgostit de ea, dar Liubliana Nedelcu nu e la fel de extrovertită ca Anamaria Prodan

Fotbalul, pe locul al doilea, după familie

Când vine vorba despre fotbal, Liubliana consideră că acesta este pentru ea mai mult decât o pasiune şi îl consideră cel mai important lucru, după familia sa. „Este, într-adevăr, o pasiune, pentru că, din primul moment în care am intrat în acest fenomen, am simţit că pentru asta am fost născută! Dacă nu ar fi fost o pasiune atât de mare, probabil că nu aş fi avut acum atâtea rezultate!“, a explicat impresara.

În momentul de faţă, se ocupă de peste 100 de jucători români, dar şi străini, din ligile I şi a II-a din România, precum şi din străinătate.

Printre aceştia se numără Adrian Sălăgeanu, Javier Velayos, Marius Constantin, toţi de la ASA Târgu Mureş, Nuno Viveiros, de la Universitatea Cluj, dar şi „ieşenii“ Milan Mitic şi Alessandro Caparco sau Baze Ilijoski şi Mike Temwanjera, jucători care au trecut prin campionatul românesc. „Chiar nu ştiu numărul exact de jucători cu care am contract de impresariat. Mai sunt jucători care au impresar, dar care joacă în România, iar impresarii lor mi i-au «predat», ca să am eu grijă de ei, aici!“, spune carismatica impresară.

 

Vrea să fie şefă la LPF

Ambiţioasă din fire, Liubliana Nedelcu nu ascunde faptul că îşi doreşte să ajungă mult mai sus în fotbal: „Dacă vorbim despre ceea ce fac eu acum, vreau să fiu cel mai bun impresar şi să fiu la fel de respectată! Dacă vorbim despre fotbal, pregătesc o mare surpriză pentru toţi oamenii din acest domeniu. Vreau să candidez la preşedinţia Ligii Profesioniste de Fotbal. Deja am început demersurile, dar nu vreau să spun mai multe…“

Pentru tânăra impresară, toţi jucătorii cu care au contract „sunt cei mai buni“ şi nu face diferenţe între aceştia. „Pentru mine, toţi fotbaliştii mei sunt cei mai buni! Nu fac niciun fel de diferenţă între ei. Pe toţi îi laud la fel când merită şi îi cert când greşesc! Îi ador pe toţi şi am mare încredere în fiecare, pentru că, altfel, nu aş fi lucrat cu ei“, povesteşte Liubliana, care adaugă că şi-ar dori să-l impresarieze pe James Rodriguez, jucătorul transferat anul trecut de la Monaco la Real Madrid: „ Mi se pare că este «cel mai complet» fotbalist pe care l-am văzut, deşi e atât de tânăr!“

 

Liubliana Nedelcu tinde să calce pe urmele predecesoarei sale celebre, Anamaria Prodan

E fană Rapid

În ceea ce priveşte echipa de fotbal cu care ţine, lucrurile sunt foarte simple: Liubliana este rapidistă! „Eu ţin cu Rapid! Este o «moştenire», chiar dacă cei din familia mea ţineau cu o altă echipă. Din momentul în care am intrat în fotbal şi am văzut suporterii Rapidului şi faptul că Rapid este mai mult decât o echipă de fotbal, este o stare de spirit, nu aş fi putut alege altă formaţie! Din fotbalul internaţional, ţin cu Real Madrid, pentru că practică cel mai frumos joc“, povesteşte, pasionată, Liubliana.

 

A fost curtată de fotbaliști

Atât familia, cât şi iubitul Liublianei o susţin în tot ceea ce face, iar impresara le este recunoscătoare pentru asta. „Îmi acordă tot sprijinul. Sunt alături de mine şi asta îmi dă puterea să fac orice“, se confesează femeia, care recunoaşte că au fost fotbalişti care s-au îndrăgostit de ea, dar, cochetă, nu vrea să intre în detalii.

 

 

 

Laude pentru Caparco şi Mitic

La CSMS Iaşi, impresara are doi jucători, Alessandro Caparco şi Milan Mitic, jucători despre care are numai cuvinte de laudă. „Milan este unul dintre cei mai sufletişti fotbalişti pe care îi am! Este un adevărat profesionist! Indiferent dacă a jucat sau nu, el s-a pregătit exemplar, a ascultat de mine şi m-a făcut mândră de el tot timpul! Am fost la meciul cu Petrolul, câştigat de ieşeni cu 2-0, şi am fost atât de mândră în lojă, când toată lumea era bucuroasă că îl schimbă pe Mitic pentru că jucase foarte bine (în lojă erau fani ai găzarilor, iar judecătorul era accidentat n.r.)! În ceea ce-l priveşte pe Ale’ (Caparco n.r.), este un fotbalist care îşi ştie foarte bine calităţile şi e normal să îşi dorească să joace! Este un om realist şi profesionist desăvârşit“, îşi caracterizează Liubliana jucătorii care evoluează în Copou.

 

Citește și Cătălin Moroşanu – sportiv, politician, vedetă de televiziune. Ce mai urmează pentru unul dintre cei mai faimoşi ieşeni?

 

„Iaşul este ca şi salvat de la retrogradare!“

Ultimele rezultate ale CSMS-ului, dar şi forma bună arătată în acest retur de campionat, o fac pe impresară să fie convinsă că echipa lui Nicolo Napoli va evolua şi
în sezonul viitor în Liga I. „Iaşul este ca şi salvat de la retrogradare! Sunt câţiva jucători foarte valoroşi la Iaşi, pe care îi urmăresc meci de meci! Dacă vor continua să joace la fel de bine câteva etape, nu cred că vor avea probleme cu rămânerea în Liga I“, ne asigură Liubliana Nedelcu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here