Lituania va ajuta Republica Moldova în procesul de implementare a legislației europene

Lituania a redefinit prioritățile politicii externe, iar Republica Moldova, Ucraina și Georgia ocupă acum printre primele poziții. În acest sens, Parlamentul Republicii Moldova și Seimasul Lituaniei vor intensifica relațiile de cooperare la nivelul comisiilor parlamentare pentru facilitarea procesului de implementare a acquis-ului comunitar, inclusiv transferul de expertiză și bune practici.

 

Despre aceasta au discutat în cadrul unei întrevederi Preşedintele Parlamentului Andrian Candu cu Președintele Seimasului Lituaniei, Loreta Graužiniene.

„Susținem parcursul european al Republicii Moldova, inclusiv prin apelurile pe care le facem în timpul vizitelor oficiale către parlamentele țărilor Uniunii Europene de a ratifica Acordul de Asociere între Republica Moldova și UE”, a declarat Speakerul lituanian.

 

La rândul său, Candu a adresat felicitări Speakerului și cetățenilor lituanieni cu prilejul aniversării a 25 de ani de la restaurarea independenței, exprimând totodată gratitudine pentru sprijinul acordat Republicii Moldova pe calea integrării europene.

„În două săptămâni urmează să avem deja formată componența Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Lituania. Ne propunem să intensificăm activitatea acestui grup pentru a beneficia plenar de expertiza Lituaniei în ceea ce privește consolidarea capacităților instituționale în procesul de integrare europeană, sporirea transparenței activității legiuitorilor și informatizarea procesului legislativ. Lituania are o experiență bogată în acest sens și ne dorim un transfer de expertiză pentru a evita greșelile și pentru a economisi timp”, a declarat Andrian Candu.

 

Loreta Graužiniene a mai menționat că Forul legislativ lituanian a acumulat o experiență vastă în procesul de implementare a legislației europene și deputații lituanieni vor fi bucuroși să o împărtășească colegilor din Republica Moldova.

 

 

 

(Sursa: independent.md)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here