Lista joburilor fără studii superioare, plătite acum, în România, cu 1.000 euro lunar

 

Nu au studii superioare, dar au expertiză consistentă în nişa în care activează. Vorbim de tehnicieni responsabili de roboţi industriali din industria auto, şefi de ateliere, tehnicieni calificaţi în electromecanică sau electronică şi specialiști în aparate de măsură 3D sau 4D, cu minimum 3 ani experiență în domeniu. Acestea sunt câteva exemple de specialişti fără studii superioare, remuneraţi acum cu salarii nete lunare situate în jurul valorii de 1.000 de euro.
 

Iată câteva dintre posturile pentru care angajatorii ofertează acum candidaţii fără studii superioare, dar cu expertiză demonstrată în domeniu, cu 1.000 euro net lunar:

 

Tehnicieni/team leaderi responsabili de roboți industriali, mașini automatizate, în industria auto

Candidatul cu cele mai mari şanse să fie angajat în posturi de tehnician/team leader responsabil de roboți industriali, mașini automatizate, în industria auto trebuie sa stăpânească foarte bine noțiunile tehnice specifice postului și industriei, să aibă cunoştinţe avansate de utilizare PC şi de limba engleză. De asemenea, trebuie să-și fi dezvoltat abilitatea de a lucra în echipă și trebuie să aibă potențialul de a o conduce. Angajatorii caută oameni cu minimum trei-patru ani într-un post similar sau într-unul imediat inferior, ne-au explicat consultanţii ManpowerGroup.

Recrutorii au subliniat că pentru aceste posturi se caută tehnicieni cu înaltă calificare, cu experiență semnificativă, şi că astfel de locuri de muncă sunt, în general, inaccesibile proaspeților absolvenți de învățământ secundar sau persoanelor cu calificări medii.

 

Operatori de maşini automatizate (CNC)

Unul din posturile pentru care nu ai nevoie de studii superioare ca să câştigi circa 1.000 de euro net lunar este cel de operator CNC (mașini comandă numerică), ne-a spus Raluca Grigore, consultant în cadrul agenției Manpower Ploiești.

Candidatul ideal căutat de angajatori pentru acest post trebuie să cunoască cel puțin un program de proiectare (AutoCAD sau SolidWorks) și să știe să interpreteze desenul tehnic. De asemenea, trebuie să ai minimum patru ani experienţă într-o poziție similară, ca să intri în vizorul angajatorilor pentru acest post.

Raluca Grigore a adăugat că angajatorii caută candidați foarte calculați, atenți, bine organizați și cu un grad ridicat de precizie și concentrare, pentru acest post. Mai mult, angajatorii caută buni comunicatori – oameni care pot transmite mesaje clare, a mai spus recrutorul.

Principalele responsabilități ale postul de operator maşini automatizate vizează prelucrarea pieselor în conformitate cu specificațiile (desen execuție) și cu normele și standardele de calitate ISO.

 

Maiştri sau şefi de ateliere

Amelia Timaru, managerul agenției Manpower Sibiu, ne-a explicat că pentru posturi de maistru sau șef de atelier – remunerate cu salarii situate în jurul valorii de 1.000 euro net lunar, angajatorii caută candidaţi care au absolvit studii tehnice de specialitate și care cunosc la nivel mediu una din următoarele limbi străine: engleză, franceză, italiană, germană. De asemenea, pentru astfel de locuri de muncă trebuie să ai minimum trei ani experienţă într-un post similar.

Tehnicienii calificați în electromecanică sau electronică şi specialiștii în aparate de măsură 3D sau 4D, cu minimum 3 ani experiență în domeniu, se numără printre specialiştii fără studii superioare, plătiţi acum cu salarii situate în jurul valorii de 1.000 de euro net lunar, au conchis recrutorii ManpowerGroup.

 

Şoferii de tir pentru transport internaţional
Aceştia pot câştiga acum, în România, chiar şi peste 1.000 euro net lunar, ne-a spus Bogdan Florea, director general al firmei de recrutare Trenkwalder
Candidatul ideal pentru acest are cel puţin doi ani experienţă, preferabil internaţională, în condusul camioanelor, are cunoştinţe de bază de limba engleză sau germană şi ştie să gestioneze documentele de vamă.

 

(Sursa: economica.net)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here