Liderul talibanilor afgani, ucis de drone americane

Liderul talibanilor afgani, mollahul Akhtar Mansour, se pare că ar fi fost ucis în timpul unui atac cu dronă, fiind vizat în timp ce se deplasa cu un autovehicul împreună cu un taliban, într-o zonă izolată a Pakistanului, aproape de graniţa cu Afganistan, au declarat oficialii americani.

 

Pentagonul a confirmat că Mansour a fost vizat de un astfel de atac, însă momentan se aşteaptă confirmarea rezultatului, arată BBC.

 

Mansour şi-a asumat statutul de lider al talibanilor în iulie 2015, după ce l-a înlocuit pe fondatorul grupării şi liderul spiritual al acesteia, mollahul Mohammad Omar.

 

Operaţiunea de lichidare a liderului talibanilor a fost autorizată de preşedintele Obama, iar informaţia a fost transmisă atât Pakistanului cât şi Afganistanului.

 

Moartea mollahului, dacă va fi confirmată în mod oficial, ar putea avea implicaţii importante pentru negocierile de pace între talibani şi guvernul afgan, aflate momentan într-un punct mort.

 

(Sursa: b1.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here