Liderul Jobbik: „Sprijinim autonomia teritorială. Poate ar trebui modificată Constituţia României”

Liderul partidului de extremă dreaptă Jobbik, Vona Gabor, a declarat, într-un interviu pentru Digi 24, că formaţiunea sa sprijină autonomia teritorială şi că o sugestie ar fi schimbarea Constituţiei României, pentru a permite acest lucru, transmite Adevărul.

„Jobbik nu ascunde faptul că sprijină autonomia. Noi credem că dreptul autodeterminării ar trebui acordat maghiarilor din Transilvania şi mai ales maghiarilor din Secuime. Si nimeni nu ar trebui să se teamă că acest lucru ar fi împotriva României, este pentru comunitatea maghiară. O reconciliere istorică, a cărei condiţie ar fi autodeterminarea, aşa cum am spus şi la început, ne-ar ajuta să rezolvăm împreună problemele viitorului. Până când nu putem gestiona problemele noastre, nu ne putem apuca nici de problemele comune. Rămânem blocaţi în acest conflict permanent, suntem în vizorul marilor puteri pentru că profită de acest lucru, şi nu e bine”, a declarat Vona Gabor, referindu-se şi la faptul că ”i se pare” că a început un război SUA-Rusia, iar ”ceea ce se întâmplă în Transilvania nu e în primul rând o problemă între maghiari şi români, problema nu e HVIM (mişcarea 64 de Comitate, care are doi membri cercetaţi pentru terorism) sau grupurile de rock, ci lupta dintre SUA şi Rusia”.

 

Totodată, liderul Jobbik a mai spus că, pentru a putea fi împlinită autonomia teritorială, ”poate” ar trebui modificată Constituţia României: ”Nu vreau să dau idei, dar poate că în cazul acesta ar trebui modificată Constituţia României. În anii care au trecut noi am văzut în Ungaria că nici Constituţia nu e bătută în cuie, se poate modifica dacă există voinţă politică. Sunt conştient că în acest moment acest lucru nu ar fi simplu de făcut, probabil că nu există nici de partea română deschidere în acest sens, dar aş spune că ori vom concura cu viitorul împreună, ori vom eşua împreună. Acestea sunt alternativele”.

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here