Licitații „trântite” la două mari spitale din Iași. Neuro și Sf. Maria, amendate pentru că au favorizat firmele de la care au cumpărat aparatură medicală

Contractele la care au fost descoperit nereguli și pentru care au fost amendate cele două spitale au fost finanțate cu 200.000 euro printr-un program european @  Curtea de Conturi a sesizat neregulile către organismele care au gestionat proiectele, iar în urma verificărilor efectuate de către Serviciul Constatare Nereguli și Antifraudă din cadrul Autorității de Management a programului, suspiciunile au fost confirmate @ Conducerea Spitalului de Neurochirurgie „Nicolae Oblu” este acuzată că a introdus în caietul de sarcini mai multe clauze restrictive în cadrul procedurii de achiziție a unui sterilizator cu abur @ La Spitalul Sf. Maria, firmele care au câștigat contractele nu au avut parte de concurență la licitații @ Un microscop a fost furnizat de Carl Zeiss pentru suma de 323.547 lei inclusiv TVA, în timp ce Hellimed a vândut  trei aparate de ventilație pentru suma de 392.720 lei inclusiv TVA

Două dintre cele mai importante spitale ieșene sunt suspectate că au ”trântit” mai multe licitații pentru achiziția de aparatură medicală în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Neregulile au fost descoperite în urma sesizărilor Autorității de Audit din cadrul Curții de Conturi transmise către Direcția Generală a Programului Operațional Regional, finanțatorul proiectului. În urma verificărilor efectuate de către Serviciul Constatare Nereguli și Antifraudă din cadrul Autorității de Management a programului, suspiciunile de nereguli, comise în procedurilor de licitații de către partenerii-beneficiari, au fost confirmate. Cele două unități medicale au fost sancționate cu amenzi totale de peste 80.000 de lei pentru licitațiile considerate viciate. Managerii celor două spitale neagă acuzațiile și contestă în instanță rapoartele de control și corecțiile financiare dispuse de reprezentanții finanțatorului.

Proiectul european: aparatură medicală pentru trei spitale din Iași

Ministerul Sănătății, în parteneriat cu Spitalul pentru copii Sf. Maria, Spitalul de Neurochirurgie Nicolae Oblu, Spitalul Parhon și Spitalul Municipal Pașcani, implementează proiectul ”Îmbunătățirea accesului populației județului Iași la serviciile medicale de urgență”, finanțat prin intermediul Programului Operațional Regional (POR). Valoarea totală a proiectului este de 32.812.970 lei, din care 70% o reprezintă contribuția Uniunii Europene, 28% contribuție de la Bugetul de stat al României și 2% contribuția beneficiarilor proiectului. Perioada de implementare a proiectului a fost de 70 de luni, începând cu luna martie 2014 și până la finalul anului 2019.

În octombrie 2019, Curtea de Conturi sesizează Direcția Generală POR cu mai multe suspiciuni de neregulă, printre care și o licitație desfășurată de către Spitalul de Neurochirurgie Nicolae Oblu din Iași. Potrivit documentelor, conducerea spitalului este acuzată că a introdus în caietul de sarcini mai multe clauze restrictive în cadrul procedurii de achiziție a unui sterilizator cu abur. Contractul a fost atribuit firmei Medicare Technics SRL pentru suma de 200.574 lei inclusiv TVA. Raportul Serviciului Constatare Nereguli și Antifraudă arată că reprezentanții Spitalului de Neurochirurgie au introdus în caietul de sarcini mai multe clauze ilegale. Potrivit legislației, astfel de nereguli se sancționează cu corecții financiare cuprinse între 5% și 25% din valoarea contractului incriminat.

„Specificații tehnice restrictive, disproporționate și discriminatorii”

„Din verificarea procesului de atribuire a contractului de furnizare nr. 6225/08.05.2017, a rezultat faptul că reclamantul a restricționat accesul operatorilor economici la procedura de atribuire prin definirea în caietul de sarcini a unor specificații tehnice discriminatorii. Solicitarea de către Autoritatea contractantă la experiența similară a minim trei dispozitive medicale identice vândute în Uniunea Europeană este disproporționată în condițiile în care, în cadrul contractului, urma să fie furnizat un singur echipament și restricționează accesul ofertanților care au vândut astfel de echipamente în alte state din afara UE; de asemenea, solicitarea ca dispozitivele vândute să fie identice este de natură să îngrădească participarea ofertanților care au livrat echipamente similare ca și caracteristici tehnice, dar nu identice; impunerea exigenței deținerii autorizației ISCIR eliberată de autoritățile române în momentul depunerii ofertelor este excesivă și restricționează participarea ofertanților străini, întrucât îi obligă la obținerea autorizației fără a avea certitudinea câștigării licitației”, sunt câteva dintre mențiunile făcute de inspectorii care au verificat corectitudinea derulării procedurii de achiziție.

De asemenea, inspectorii au mai constatat că în specificațiile tehnice se solicită prezentarea dovezilor implementării unor standarde (de calitate, de mediu și de management al securității ocupaționale) de către firmele care oferă post-garanție, în condițiile în care pentru contractele de furnizare legislația nu permite astfel de clauze, considerându-le restrictive.

Au beneficiat de clemență

Lucian Eva

Reprezentanții Spitalului de Neurochirurgie au oferit mai multe explicații echipei de control pentru a evita aplicarea unei sancțiuni financiare. Potrivit documentelor, conducerea spitalului a motivat introducerea clauzelor considerate restrictive și discriminatorii prin prisma faptului că au dorit să contracteze serviciile unei firme cu experiență în domeniu care să garanteze desfășurarea activității medicale fără sincope. Echipa de control a apreciat că notele explicative date de către conducerea unității medicale nu au fost de natură să infirme constatările, însă au fost înduplecați de faptul că în cadrul procedurii a fost asigurat un nivel minim de concurență. Astfel că, au aplicat sancțiunea minimă prevăzută de lege, respectiv o corecție financiară de 5% din valoarea contractului, respectiv 10.028 lei.

„Analizând abaterea prin prisma principiului proporționalității, transparenței și tratamentului egal al potențialilor ofertanți constatăm că, deși criteriile tehnice au fost restrictive, a fost asigurat totuși un nivel minim de concurență, respectiv 4 oferte pentru lotul în cauză. În baza acestor argumente, se propune aplicarea unei corecții de 5% din valoarea contractului afectat de neregulă” se arată în raportul de control. Conducerea spitalului a deschis mai multe procese în instanță solicitând atât anularea raportului cât și suspendarea efectelor lui.

Nereguli vechi de șapte ani

La câteva luni distanță după controlul de la Neuro, un al doilea spital din cadrul proiectului intră la verificări pe suspiciuni similare. În aprilie 2020, o echipă de control ia la puricat mai multe licitații derulate de Spitalul Clinic de Urgențe pentru copii Sf. Maria. De această dată, inspectorii au verificat un contract cadru încheiat în urma unei licitații desfășurate în anul 2014 pentru achiziția de aparatură medicală. Echipamentele au fost împărțite în două loturi, astfel: lotul I – un microscop operator OPMI Vario 700 și lotul II – trei aparate de ventilați de lungă durată ENGSTROM Caretation. Potrivit documentelor, Spitalul Sf. Maria a atribuit procedura către două companii SC Carl Zeiss Instruments SRL și SC Hellimed SRL. Microscopul a fost furnizat de Carl Zeiss pentru suma de 323.547 lei inclusiv TVA în timp ce Hellimed a vândut cele trei aparate de ventilație pentru suma de 392.720 lei inclusiv TVA.

În urma verificărilor, Serviciul Constatări Nereguli și Antifraudă a considerat că reprezentanții spitalului au introdus în caietul de sarcini o condiție ilegală: solicitarea unui certificat constatator emis de Registrul Comerțului și a unui aviz de funcționare emis de Ministerul Sănătății. Structura de control consideră această prevedere restrictivă, excesivă și discriminatorie în raport cu participarea operatorilor străini care nu aveau posibilitatea să obțină aceste documente. Inspectorii precizează că spitalul ar fi trebuit să dea posibilitatea ofertanților străini să prezinte documente echivalente din țara lor de origine. Lipsa acestei omisiuni din partea celor care au întocmit caietul de sarcini a costat scump spitalul.

Amendă de 10%

Dacă în cazul Spitalului de Neurochirurgie inspectorii au fost înduplecați de faptul că totuși fusese asigurată o minimă competiție, la licitația de la Sf. Maria au participat doar cele două societăți câștigătoare, astfel că teoria privind restricționarea competiției a prins contur. În urma controlului, Serviciul Antifraudă a decis să sancționeze Spitalul Sf. Maria cu 10% din valoarea contractului, respectiv 70.194 lei. Conducerea Spitalului Sf Maria cere acum magistraților de la Tribunalul Iași anularea notei de constatare motivând că a asigurat transparența procedurii, publicând anunțul privind licitația în Jurnalul Uniunii Europene, și niciun operator economic străin nu s-a arătat interesat de această procedură, astfel că nu a fost vătămat interesul niciunei companii.

Rareș Neamțu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here