Familia milionarului Gheorghe Apopi a pus mâna pe terenul pe care și-a ridicat domeniul de lux din Mirolsava în urma unei licitații trucate @ La procedură au fost înscriși doar doi participanți: tatăl și fiul @ A câștigat fiul care a ofertat cu 0,5 euro mai mult decât tatăl său @ Anunțul privind organizarea licitației a fost publicat în ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie, când cei mai mulți primesc colindători și sunt preocupați de Sărbători @ Evaluarea terenului ridică mari semne de întrebare, deoarece prețul a ieșit la jumătate față de cel al pieței @ Primăria Miroslava a făcut cărțile pentru Apopi, care primise inițial terenul gratis prin firma Apopi&Blumen SRL @ Societatea trebuia să construiască un sediu de firmă, dar Apopi și-a ridicat un domeniu de lux pe care l-a împrejmuit cu ziduri înalte de beton
Licitațiile organizate de Primăria Miroslava pentru înstrăinarea terenurilor ridică din nou semne de întrebare. De această dată este vorba de un teren de 2.500 metri pătrați, care a fost concesionat în urma unei proceduri cel puțin discutabile. La licitația organizată de Primăria Miroslava pentru concesionarea unei suprafețe de 2.500 metri pătrați au participat doar două persoane, care nu întâmplător sunt tată și fiu. Este vorba de omul de afaceri Gheorghe Apopi și de către fiul acestuia, Alexandru. Licitația s-a desfășurat cu oferte în plic, despre care concurenții nu ar fi trebuit să știe nimic.
Oferta întocmită de către Alexandru Apopi a fost cu 0,5 euro mai mare decât cea a tatălui său, care a licitat fix prețul pornire din anunțul primăriei, respectiv 4056,5 euro.
„Oferte depuse până la data limită:
- Apopi Alexandru
- Apopi Gheorghe
Oferte financiare:
- Apopi Alexandru – 4057 euro/an pentru întreaga suprafață
- Apopi Gheorghe – 4056,5 euro/an pentru întreaga suprafață.
Conform criteriu de atribuire, ofertant câștigător Apopi Alexandru”, se arată într-un răspuns emis de Primăria Miroslava la solicitarea redacției 7IAȘI.
Este penal! Înțelegerea între participanții la licitații se pedepsește
Legea prevede nu doar sancțiuni civile acolo unde se descoperă vicii ale licitațiilor organizate de către autorități. Astfel, la articolul 246, Codul Penal, vorbește despre pedepse cu închisoarea pentru fapta descrisă ca înțelegere între participanți cu scopul a denatura prețul
„Fapta de a îndepărta, prin constrângere sau corupere, un participant de la o licitație publică ori înțelegerea între participanți pentru a denatura prețul de adjudecare se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani”, se arată în textul de Lege.
Anunțul publicat în Ajunul Crăciunului, terenul subevaluat
Un alt aspect care trezește suspiciuni este momentul la care Primăria Miroslava a ales să publice anunțul privind concesionarea terenului. Acesta a fost publicat pe 24 decembrie anul trecut, astfel încât puțini au avut ocazia să-l observe, să-l studieze și să decidă dacă vor sau nu să depună o ofertă din moment ce prețul stabilit era unul foarte tentant.
Pe 19 noiembrie 2021, la solicitare Primăriei Miroslava, a fost realizată evaluarea terenului de 2.500 mp în vederea concesionării prin licitație publică. Conform acestei evaluări, terenul valorează doar 81.126 de euro, adică 32,45 euro/mp. Prețul este unul absolut neverosimil raportat la realitatea pieței imobiliare. Ofertele prezentate de agențiile imobiliare, arată că în zonă prețurile sunt de două sau chiar de trei ori mai mari, în funcție de accesul la utilități și la infrastructura rutieră.
Terenul pentru care Apopi a licitat are acces la drum asfaltat și este racordat la toate rețele de utilități. Astfel, un teren aflat în plan îndepărtat, la aproximativ 150 metri de domeniul lui Apopi este scos la vânzare cu prețul de 75 de euro/mp în condițiile în care nu are acces la drum asfaltat, iar rețelele de utilități „sunt în apropiere”.
Totodată, un teren aflat în primul plan, la doar câteva zeci de metri de sediul Primăriei Miroslava este scos la vânzare pentru un preț mai mare de 120 euro/mp. În acest caz, vânzătorul a obținut și o autorizație de construire care este transmisibilă.
Istoria domeniului de lux pe care Apopi l-a construit la Miroslava
Săptămâna trecută, 7IAȘI dezvăluia modul în care Gheorghe Apopi și-a ridicat reședința de lux a familiei pe terenul primit gratis de la Primăria Miroslava pentru o cu totul altă destinație.
Milionarul Gheorghe Apopi a primit gratis de la primărie terenul pentru a construi sediul firmei, dar la urmă a ieșit o vilă de lux cu anexe, pe care le-a împrejmuit cu ziduri înalte de beton. Firmei Apopi&Blumen SRL i-a fost concesionat terenul cu titlu gratuit pentru o perioadă de 49 de ani, deoarece aceasta presta un serviciu public, fiind „concesionar al exclusiv al serviciului de distribuție a gazelor” în localitate. Apopi a mutat vila și celelalte construcții de pe firmă pe numele fiului, Alexandru, iar acesta a cerut Primăriei Miroslava să-i vândă terenurile.