Licitaţia pentru Drumul Naţional Crasna-Iași naşte un scandal monstru. Comisia Europeană cere banii înapoi din cauza trucării licitaţiei

Comisia Europeană a anunţat joi declanşarea procedurii de infringement împotriva României pentru încălcarea directivelor UE privind achiziţiile publice în derularea CNADNR a licitaţiei pentru reabilitarea drumului naţional între Crasna şi Iaşi.

„Comisia Europeană a cerut astăzi României să respecte pe deplin directivele europene privind achiziţiile publice. Comisia argumentează că procedurile de licitaţii pentru o licitaţie de execuţie lucrări prin solicitare de oferte, pentru reabilitarea drumului naţional între Crasna şi Iaşi, au fost realizate prin încălcarea Directivelor 2004/18/CE şi 89/665/CEE”, se arăta într-un comunicat al instituţiei de la Bruxelles, citat de Mediafax.

Procedura de licitaţii a fost gestionata de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România şi a fost desfăşurată pe baza unei legi naţionale care s-a constatat ulterior a fi incompatibilă cu normele europene privind achiziţiile publice. Ca urmare, din anunţul de participare lipseau informaţii esenţiale, iar ofertanţii erau privaţi de dreptul lor deplin la un recurs efectiv, precizează Comisia Europeană.

Solicitarea Comisiei ia forma unui aviz motivat în cadrul procedurilor UE în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor. În cazul în care în termen de două luni nu se notifica măsuri prin care să se pună capăt încălcării legislaţiei UE, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiţie în privinţa României, se mai arăta în comunicatul CE.

 

Licitaţia petru moernizarea drumului a fost organizată la începutul anului 2011. Atribuire contractului a generat un adevărat conflict între Grup Colas şi UMB firma condusă de Dorin Umbrarescu. Grup Colas a contestat faptul că UMB a fost declarată câştigătoare, războiul din justiţie ajungând până la Curtea de Apel. “Drumul este aproape gata, se mai lucrează la un pod şi mai trebuie turnat stratul de uzură pe vre-o 25 de km. În condiţiile actuale nu am nici o odee despre ce se va întampla cu lucrarea”, a declarat pentru 7Est Ovidiu Laicu, Directorul Regional Executiv al DRDP Iaşi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here