LIBERTATE, RESPONSABILITATE, RESPECT FAȚĂ DE LEGE – repere, principii și valori în promovarea unei culturi juridice a elevilor din Iași

Inspectoratul Școlar Județean Iași organizează în premieră la nivel local dezbaterea cu titlul LIBERTATE, RESPONSABILITATE, RESPECT FAȚĂ DE LEGE – REPERE, PRINCIPII ȘI VALORI ÎN PROMOVAREA UNEI CULTURI JURIDICE A ELEVILOR – dezbatere cu practicienii dreptului pe teme de educație juridică.

 

În cadrul săptămânii ȘCOALA ALTFEL: SĂ ȘTII MAI MULTE, SĂ FII MAI BUN, peste 250 de elevi și profesori sunt așteptați în Sala de festivități a Colegiului National Iași în ziua de 8 aprilie 2014, la ora 11,00. Invitații, nume cunoscute în spațiul juridic ieșean, vor răspunde întrebărilor adresate de elevi: Președinte Curtea de Apel Iași, Judecător Cristina Truțescu, Președinte Tribunal Iași, Judecător Narcis Violin Stoica, Preşedinte Tribunal Militar Iași, Colonel magistrat Dan Condrea, Procuror General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, Florin Daniel Cășuneanu, Prim Procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași,  Carmina Pascal, Prim Procuror al Parchetului Militar Iași, Maior magistrat Gheorghe Prelipcean.

Evenimentul este moderat de prof. dr. Camelia Gavrilă, Inspector Școlar General.

                                                                                                 

AGENDA ÎNTÂLNIRII

1.     Prezentarea proiectului M.E.N. pentru inițiere și susținere a demersului de educație juridică a elevilor – prezintă Inspector Școlar General, prof. dr. Camelia Gavrilă

2.     Instituții partenere: Curtea de Apel Iași, Tribunalul Iași, Tribunalul Militar Iași, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași,  Parchetul Militar Iași – prezentare sintetică – rol, misiune, activități specifice

3.     Concepte, principii, valori de referință: libertate și responsabilitate, drept civil și drept penal, cetățenie democratică, drepturile ființei umane, valorile și rigorile statului de drept

4.     Litera și spriritul legii, forța legii – condiție a armoniei sociale – profesioniști și practicieni ai dreptului în dialog cu elevii (sesiune de întrebări și răspunsuri)

5.     Corelații între educația juridică și alte proiecte educaționale ale ISJ Iași. Intervenții – prof. dr. Bogdan Neculau, prof. Alla Apopei

6.     Concluzii, deschideri pentru alte sesiuni de prelegeri și dezbateri pe diferite teme juridice Educația juridică în școli

 

De ce e nevoie de promovarea culturii juridice în școli?

             

Conștientizând importanța deprinderii cunoștințelor elementare de drept și a promovării  unei culturi juridice menite să încurajeze, de la o vârstă fragedă, respectul față de lege, echitate socială și atitudine civică în rândul elevilor, considerăm că educația juridică reprezintă o necesitate și o preocupare constantă a tuturor celor cu atribuţii sau preocupări în acest domeniu.

Având în vedere impactul semnificativ al normelor de drept asupra individului, precum și tendința de creștere a numărului și a complexității reglementărilor specifice unei societăți democratice guvernate de principiul respectării normei de drept, organizarea unor activități “vii”, de un real interes pentru elevi constituie o prioritate a instituţiilor semnatare ale prezentului document .

Sunt frecvente riscurile provenite din lipsa cunoștințelor minime de drept, care se pot materializa în săvârșirea de fapte cu caracter antisocial, expuneri la pericole ce pot fi evitate ori incapacitatea de apărare a propriilor drepturi și libertăți fundamentale, deci accesul elevilor la domeniul menționat încă de pe băncile școlii aduce beneficii majore pentru societate și pentru cetățean.

 

Obiective:

– Cooperarea instituțiilor implicate în vederea promovării  educației juridice în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Iași, de la vârsta de debut a învățământului școlar obligatoriu, prin facilitarea accesului elevilor la cunoștințele fundamentale de drept.

– Domeniile și aspectele de drept ce vor face obiectul educației juridice în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Iași sunt, în special, drepturile omului, unele aspecte ale procesului legislativ, probleme generale privind organizarea și funcționarea sistemului judiciar și a procedurilor judiciare, elemente de drept civil și drept penal, problematica prevenției și a combaterii corupției, aspecte referitoare la organizații și relații internaționale.

 

Activități:

Educația juridică va cuprinde următoarele forme de organizare:

– expuneri ale practicienilor dreptului în cadrul unităților de învățământ preuniversitar din județul Iași;

– vizite ale elevilor la instanțele și parchetele din județ;

– organizarea de evenimente având ca temă educația juridice (dezbateri publice, mese rotunde, work-shop-uri, campanii de promovare, concursuri pentru elevi etc.)

– distribuirea în școli și licee a materialelor informative cu specific juridic;

– participarea practicienilor dreptului, cu statut de invitat, în cadrul unor ore la discipline de trunchi comun (Educație civică, Cultură civică, Sociologie, Filosofie), ore de consiliere și orientare/dirigentie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here