Liberalii trec la atac şi pun în aplicare promisiunile lui Iohannis din campania electorală

Partidul Naţional Liberal consideră că deciziile luate marţi în Comisia de Cod electoral sunt „doar un prim pas important în procesul de reformare a instituţiilor politice în România” şi susţine că demersul trebuie să continue cu adoptarea votului prin corespondenţă.

„Este de salutat acordul politic realizat şi credem că este o oportunitate de a avansa agenda către subiecte la fel de importante precum rezolvarea votului prin corespondenţă pentru românii din străinătate. Nu trebuie să existe blocaje în acest parcurs dacă dorim să dovedim împreună, ca Parlament şi partide, un altfel de comportament politic”, a spus purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, citat de Agerpres.

Acesta a amintit și că PNL a propus şi a asumat alături de preşedintele Klaus Iohannis, încă din campania electorală, reducerea numărului de membri necesar pentru înfiinţarea partidelor politice precum şi o reformă profundă a finanţării campaniilor electorale. „Acestea au fost adoptate în Comisie şi sperăm să fie o voinţă la fel de clară şi în plenul Parlamentului pentru promovarea lor. Nu trebuie să uităm însă că, mai important chiar decât cele votate marţi, o mare parte a românilor a cerut ferm o soluţie decentă de vot pentru cei plecaţi în străinătate”, arată Stroe.

El adaugă că PNL susţine deschiderea competiţiei politice la toate nivelurile, atât pentru românii din ţară, cât şi pentru cei din diaspora, pentru a creşte încrederea acestora în instituţiile democratice. „Soluţiile Parlamentului trebuie să fie în primul rând în favoarea cetăţenilor, nu pentru a ajuta interesele de partid. Chestiunea votului prin corespondenţă nu trebuie de aceea întârziată de nimeni cu gândul că ar favoriza astfel, prin unele subterfugii procedurale, interesele proprii ale vreunei grupări politice”, consideră purtătorul de cuvânt al PNL.

Liberalii reamintesc şi necesitatea votării ‘în timp util’ a modificărilor legislaţiei electorale, ‘astfel încât să poată fi aplicate deja de la alegerile locale din 2016’.

 

 

 

 

 

Sursa: obiectiv

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here