Levitaţia, pe înţelesul oilor gravitaţionale

– despre rostul macilor pe cîmpurile cu grîu –

Dacă n-aţi fost preocupaţi 100 % de chinurile facerii noului catindat de premier PSD ( Viorica de la Videle, by don Livione D., adică pandantul politic al Vioricăi de la Clejani ), aţi putut observa ( sau optserva, după caz ) ediţia 2018 a mega-tarafologiei patriotico-lirice ” Cum să-l îmbăloşăm cît mai cleios pe Eminescu „. Mihai, desigur.

Nimic nou sub ( sau supt ) soare. Schema clasică : tone de sirop mîzgos, mii de ochi daţi peste cap, vagoane de bolboroseli prefabricate, curgînd cvasi-deliric, ca nişte cîrnaţi verbali, din maşina de tocat cultural-patriotică. ” Cîntarea Romîniei „, în libertate, fără Ceauşescu. Tarlale de predici otova, ca de popi rurali ortodocşi. Culturale, predicile – fără Isus, dar năclăite cu mesianismul de trib al religiei eminescoide. Op’ mart’e combinat cu unu’ decembr’e.

Nu vă grăbiţi să daţi vina pe prostimea care nu pricepe, mă-nţelegi, suptilităţile profunde, aptsconxe & metafizice. Boule cu diplomă culturalà, tu eşti vinovat. Iar mai vinovată decît turma ta e casta noicistă a pleşilor, liicenilor şi patavievicilor, care n-a ştiut cum să traducă sensul lui Mihail Eminovici pe înţelesul sărmanilor. Fiindcă ăsta e rostul acelor cărora genetica şi biografia le-au dat şansa inteligenţei şi culturii : să-i ajute pe cei neajutoraţi să vadă lumina.

Da’ chiar, care-i faza aşa bengoasă cu Inimescu ‘ista, dincolo de vrăjeala de la televizor şi de la orele de romînă ? Păi, cum să vă spun … Mai întîi, e chestia cea mai simplă : noi, ăştia, tricolorii prespălaţi, vorbim limba omului ăsta mort. Aşa a fost el făcut : să absoarbă tot ce era mai bun înaintea lui şi să ne dea nouă, în vremea cînd limba romînă era ca ca un lut moale, glodos, o limbă de piatră. Sau, uneori, de marmură.

Da, ştiu, nu pare chiar mare vrăjeală. Mai ales acum, cînd mulţi dintre noi vb pe FB, mess, SMS  : cf, ms, etc. Trăim adică în conservă. Cu conserve. Ca nişte cioturi. Ca şi cum nişte vorbe / litere în plus ne-ar consuma energia de care avem nevoie ca să ajungem pe Marte. Ca şi cum cuvintele n-ar fi făcute ca să traducă, pe cît posibil, privirea unui om. Sau lumea din spatele unei tăceri.

În fine, ca să lăsăm patetismul ( n-are legătură cu pateul ) : dl Eminovici şi cei ca el sînt foarte importanţi şi fiindcă fac un lucru esenţial pentru om – îl dez-sălbăticesc. Exact cum scria în cartea despre un alt atipic, mort demult, mult mai de demult : ” Căci nu va trăi omul numai cu pîine „. Despre asta e vorba. Mă rog, în acea carte e vorba despre alt fel de levitaţie. Dar nu chiar foarte diferită, cîtă vreme tot de dez-sălbăticirea omului e vorba.

Numai că această dez-sălbăticire pentru care a trăit dl Eminovici e re-sălbăticită permanent de caiafii cleioşi ai cultului său. Moştenirea domnului Eminovici, zis Eminescu, e îngropată zilnic de behăitul solemn şi năclăit al unor turme de tanti şi neni din categoria ” prof. dr. Camelia Gavrilă & Co „. Adică de aceste leghiuni de popi & preotese alienante ale cultului eminescian. Care alungă copiii şi adulţii de la lumină, vărsînd peste ferestre vagoanele lor de mîl siropos şi poezii învăţate ” pe dinafară „. Cînd ele ar trebui înţelese pe dinăuntru.

Da, e mult mai simplu şi mai bănos să intoxici copiii cu ” comentarii ” prefabricate, din carton lucios, în loc să vorbeşti normal şi să le spui, simplu : măi copii, uite cum e … E drept, din asta nu ies doctorate de plastic, ci doar copii sănătoşi la minte. Dar cui îi trebuie aşa ceva ? Cui îi trebuie să le spui copiilor că pe Eminescu îl chema, ca pe tatăl său, Eminovici, şi că numele i l-a schimbat un redactor care a crezut că ” escu ” sună mai patriotic ? Dar nimeni nu se întreabă dacă nu cumva am fi fost mai toleranţi, avînd un ” poet naţional ” care s-ar fi numit ” ovici „, nu ” escu „. Dincolo de toate disputele vizavi de originea familiei şi a numelui ei.

Ca să termin cu vorbele astea inutile şi plictisitoare : macii de pe dealuri nu ţin de foame, desigur. Dar, dacă te ajută să nu te mai gîndeşti doar la stomac, ar putea să nu fie doar nişte buruieni colorate.

Lucian Postu

Lucian Postu este publicist şi consultant politic, PR & media. A fost corespondent BBC şi Radio Europa Liberă , consultant BBC pentru Republica Moldova şi editorialist al mai multor publicaţii ieşene. Foloseşte ortografia recomandată de Institutul de Filologie ” Al. Philippide ” din Iaşi, cu excepția cuvîntului  ” romîn ” și a derivatelor sale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here